Autoritățile au reținut TIR-ul șoferului turc care s-a înfipt în limitatorul de înălțime. La cât au ajuns pagubele

×
Publicitate

Un șofer a reușit să blocheze timp de două ore circulația în centrul Capitalei, după ce a intrat cu un TIR în limitatorul de înălțime de la intrarea în pasajul Unirii.

Poarta metalică a străpuns acoperișul cabinei, și puțin a lipsit ca bărbatul de volan, un cetățean turc, să fie rănit. Culmea, în urmă cu două zile şi șoferul unui autocar a făcut aceeași greșeală. Pasajul Unirii a fost redeschis traficului duminica trecută, după ce a fost reabilitat. Lucrările au costat 12 milioane de euro.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7 dimineaţa. Șoferul tirului, un cetăţean turc, circula dinspre Bd. Dimitrie Cantemir către Piaţa Unirii. La intrarea în pasaj, acesta a izbit în plin cadrul metalic pe care era montat indicatorul care interzice intrarea vehiculelor cu înălțimea mai mare de 3,5 metri. Bărbatul de la volan susține că de fapt intenţiona să traverseze zona pe la suprafaţă dar…

Filiz Dobrin, translator: „Spune că i-a ieșit cineva din dreapta și ca să-l evite pe ăla, a tras de volan și a intrat în pod."

Poliţiştii de la Brigada Rutieră nu au confirmat povestea acestuia şi spun că şoferul nu avea ce să caute prin centrul oraşului, pentru că nu are autorizație de circulație în zonă, aşa că l-au amendat.

Pasajul e acum păzit de poliție

În urma accidentului, limitatorul de înălțime a fost distrus, așa că până când acesta va fi reparat și repus la intrarea în tunel, un echipaj de la Brigada Rutieră păzeşte în intersecție, să-i întoarcă din drum pe șoferii ale căror mașini depășesc 3 metri și jumătate înălțime.

Pompierii şi angajaţii de la drumuri au lucrat două ore ca să elibereze calea, timp în care pe toate străzile din jur s-au creeat ambuteiaje.

Primarul sectorului 4 susţine că lucrările de reabilitare ale pasajului respectă toate standardele.

Daniel Băluță, primarul sectorului 4: „Îi asigur pe toți şoferii că în nici un caz porțile nu sunt mai mici decât înălţimea înscrisă pe ele, că nu a fost turnat mai mult asfalt decât trebuie, ca înainte să fie dat în folosinţă pasajul a fost verificat..."

Poliția i-a reținut TIR-ul în contul pagubelor

Cu toate acestea, la două zile de la redeschiderea pasajului, şoferul unui autocar a dărâmat limitatorul de înălțime de la cealaltă intrare.

Daniel Băluță, primarul sectorului 4: „Aceste limitatoare sunt la fel de înalte ca limita înscrisă pe ele, față de vechile porţi de gabarit care erau mai înalte, deşi pe ele scria 3 metri 50, şi din această cauză, în anul 2021, şi puteţi verifica asta, un TIR a rămas blocat în interiorul pasajului."

Cei din primărie apreciază că în urma accidentului de joi pagubele se ridică la aproximativ 10.000 de euro. În consecinţă, au decis să rețină tirul până la plata daunelor.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62277351
Avarii în București: Un bloc din zece nu are apă caldă. Nicușor Dan: „Angajații primăriei se spală cu apă rece”

În capitala României avariile sunt la ordinea zilei, iar multe blocuri nu au apă caldă de mai bine de o lună.  

62285298
Planul de iarnă al României. Scenariu negru pentru consumatori: Posibile raționalizări în caz de criză

Planul de iarnă al României are și un scenariu negru. Autoritățile îi vor pregăti pe consumatori pentru posibile raționalizări, în caz de criză energetică.  

62257871
Regatul Unit stă cu sufletul la gură în așteptarea veștilor despre starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a

Regatul Unit stă cu sufletul la gură. Regina Elisabeta a II-a se află sub supraveghere medicală la castelul Balmoral, din Scoția.    

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.