Asiatici veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Vor fi interziși 5 ani în UE

Politie

16 cetățeni din Bangladesh, Sri Lanka, India şi Pakistan care veniseră să lucreze la noi în țară au fost trimiși înapoi acasă, escortați de polițiștii de la imigrări din Arad, după ce au încercat să iasă ilegal din România.

La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

„La data de 30 aprilie a.c., poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad au desfăşurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru 16 străini, dintre care 15 bărbaţi şi o femeie (10 străini din Bangladesh, patru din Sri Lanka, unul din India şi unul din Pakistan). Persoanele în cauză au fost îndepărtate până la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcate pe curse comerciale către ţările de origine”, anunţă Ministerul de Interne.

Verificările efectuate de poliţiştii de imigrări au stabilit că persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada 2019 - 2024, în scop de angajare, iar în lunile martie - aprilie a acestui an au fost depistate în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

„Imediat după depistare, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare sub escortă şi au fost introduse în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre. În toate cazurile, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează Ministerul de Interne în comunicat.

Citește și
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Pentru realizarea misiunilor, poliţiştii de imigrări din Arad au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

„Controlul permanent asupra respectării şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului”, mai afirmă MAI.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
Citește și...
Starlink pentru spitalele din zonele izolate. Elon Musk a inaugurat serviciul, personal, în Bali
Starlink pentru spitalele din zonele izolate. Elon Musk a inaugurat serviciul, personal, în Bali

Starlink va asigura internetul pentru sectorul medical în zonele izolate din Indonezia. Serviciul a fost inaugurat chiar de miliardarul Elon Musk, care a aterizat în bali cu un avion privat.

Explicația unui tânăr de 24 de ani din Sibiu care și-a omorât prietena. Ce le-a spus anchetatorilor
Explicația unui tânăr de 24 de ani din Sibiu care și-a omorât prietena. Ce le-a spus anchetatorilor

Un tânăr din Sibiu, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinut pentru că şi-a omorât prietena, o tânără de 21 de ani din judeţul Braşov.

 

Incendiu de porporții în Timișoara, în curtea comună a mai multor firme. Ard deșeuri și anvelope
Incendiu de porporții în Timișoara, în curtea comună a mai multor firme. Ard deșeuri și anvelope

Pompierii militari din Timişoara au intervenit, duminică la prânz, la un incendiu izbucnit în curtea comună a mai multor operatori economici.  

Recomandări
Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a „aterizat forțat”. Soarta liderului este incertă
Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a „aterizat forțat”. Soarta liderului este incertă

Salvatorii din Iran încearcă să ajungă la un elicopter implicat într-un ”incident” în timp ce călătorea cu un un grup de persoane între care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, a informat duminică televiziunea de stat iraniană.

Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european
Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european

Într-una dintre halele închiriate de o companie austriacă, lângă București, milioane de pachete cu haine și încălțăminte sunt depozitate, urmând ca, atunci când sunt comandate de clienții români, dar și străini, să plece direct spre ei.

 

Întâlnirea dintre Xi și Putin, „o ameninţare pentru democraţie”. Occidentul, îngrijorat după vizita liderului rus la Beijing
Întâlnirea dintre Xi și Putin, „o ameninţare pentru democraţie”. Occidentul, îngrijorat după vizita liderului rus la Beijing

Ministrul britanic al Apărării a declarat că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei.