Anunțul lui Nelu Tătaru despre vârful pandemiei în România. În ce stadiu ne aflăm

62119471
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei privind pandemia de coronavirus de vreo săptămână şi jumătate şi îşi doreşte să rămână aşa.

„Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia, putem spune că terminăm acest moment al pandemiei", a spus el.

Nelu Tătaru a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că de abia după trecerea a zece zile se poate spune dacă cele trei zile de relaxare de la sfârşitul săptămânii trecute au avut efect sau situaţia a fost gestionată cum trebuie, transmite News.ro.

"Am avut un număr mai mic şi alatăieri, am avut mai mare ieri, astăzi am avut mai mic. Noi gestionăm un anumit moment al relaxării într-un interval de două până la zece zile. Orice simptomatologie pentru infectarea COVID poate apărea din a doua până în a zecea zi a infecţiei. Aşteptăm trecerea celor zece zile şi atunci putem spune că efectul a fost masiv ca infectare sau transmitere în comunitate sau un efect care a putut fi gestionat şi ne putem permite un alt tip de relaxări”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei, dar a avertizat că pericolul nu a trecut.

"Nu ne putem bucura încă, dar nici nu ne întristăm. Suntem într-o perioadă şi o fază descrescătoare a curbei, este vizibilă, o avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate, vrem să rămână aşa, dar încă avem un număr de 200 de pacienţi în terapie intensivă, încă avem decese - 1.159 de decese, mai avem 17.700 de cazuri în total, sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia putem spune că terminăm acest moment al pandemiei şi avem un timp liber în care să putem să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi şi să gestionăm mai bine situaţia care va veni, în măsura în care acel test sau acel studiu pe care îl pregătim pentru vară, de seroprevalenţă, să ne arate că avem o marjă din populaţie imunizată şi să putem gândi mai relaxat pentru momentul toamnă-iarnă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

El a spus că nu se poate renunţa la distanţare socială şi nici la purtarea măştii în spaţiile închise.

"La distanţare socială nu putem renunţa, la portul măştii în interior, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă nu putem renunţa. Sunt măsuri care vor trebui să rămână, odată cu relaxările care vor veni. Relaxările care vor veni trebuie să le facem în condiţii de precauţie, numai aşa le putem gestiona”, a explicat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă românii se pot gândi la vacanţe, ministrul Sănătăţii a răspuns: "Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim în condiţiile în care în această primă etapă ar fi bine să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine peste acest lucru şi ne putem gândi la vacanţă. Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim în contextul în care fiecare dintre ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei”.

Tătaru: Ne gândim, dacă această etapă merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi plajele de la 15 iunie

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat vineri, la Iaşi, că românii se pot gândi la vacanţă în faza actuală a epidemiei de COVID-19, însă relaxarea trebuie să se facă etapizat, el adăugând că autorităţile se gândesc, dacă actuala etapă va merge bine, la deschiderea teraselor de la 1 iunie şi deschiderea plajelor de la 15 iunie, transmite Agerpres.

"Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim, în condiţiile în care această etapă va merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, când normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine de acest lucru şi ne putem gândi şi la o vacanţă. Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim doar în contextul în care fiecare din ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei", a afirmat Tătaru.

El a declarat că, în ciuda măsurilor de relaxare, populaţia nu trebuie să renunţe la măştile de protecţie şi la distanţarea socială.

"Nu ne putem bucura încă, dar nici nu ne întristăm. Suntem într-o fază descrescătoare a curbei. Este vizibil. O avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate. Vrem să rămână aşa, dar încă avem un număr de 200 de pacienţi în terapie intensivă, încă avem decese, 1.159 decese, încă mai avem 17.700 de cazuri în total. Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia putem spune că terminăm acest moment al pandemiei şi avem un timp în care să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi", a adăugat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a efectuat, vineri, o vizită la Iaşi, unde s-a întâlnit cu medicii managerii de spitale, cu care a discutat despre evoluţia cazurilor de coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Nelu Tătaru, despre măsurarea temperaturii la accesul în magazine: „Este un minim triaj epidemiologic”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine necesitatea măsurării temperaturii la intrarea în spaţiile închise, o astfel de măsură fiind considerată "un minim triaj epidemiologic".

Anunț umanitar. Poliția cere ajutorul populației pentru a găsi mama unui copil abandonat în câmp, în județul Ilfov

Polițiștii ilfoveni caută o persoană, care în cursul zilei de joi a abandonat un băiețel nou-născut, pe un teren viran din județul Ilfov.

700 de înscrieri în primele 25 de minute. Ce a anunțat Firea despre testele gratuite oferite bucureștenilor

Bucureștenii fără simptome se pot testa gratuit pentru Covid 19. Trebuie să se înscrie pe o platformă online, iar primii 11.000 vor fi programați la testarea de tip PCR.

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Fugar condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru corupție, surprins de turiști români pe o insulă din Grecia | VIDEO

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.