ANM a emis o avertizare de ploi torențiale și vijelii în toată țara

×
Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă până miercuri dimineaţa în toate regiunile ţării.

Astfel, în intervalul 23 august, ora 13:00 - 26 august, ora 6:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) şi în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină, transmite Agerpres.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 litri/mp şi pe arii restrânse 40 -50 litri/mp.

Potrivit meteorologilor, în regiunile sudice şi sud-estice, duminică şi luni, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va atinge şi pe arii restrânse va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi, în general, de până la 34 - 35 de grade Celsius, iar duminică, izolat, până la 37 de grade în Lunca Dunării.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62129585
Vremea azi 23 august. Prognoza pentru București și țară - canicula persistă în Sud
Duminică se încălzeşte mai tare decât ieri. Vom avea caniculă în Câmpia Română, până la 37 de grade în termometre şi un disconfort termic accentuat.
61909695
Meteo azi, 22 august. Prognoza pentru București și țară - canicula cuprinde sudul țării
Căldura pune din nou stăpânire pe ţară, iar, în sud apare canicula şi creşte disconfortul termic. Cerul va fi senin în majoritatea regiunilor; doar vântul va avea unele intensificări, în ţinuturile estice.
62114759
Vremea azi, 21 august 2020. Unde vom avea ploi de scurtă durată
Ziua de astăzi ne-aduce vreme frumoasã și se face foarte cald, mai ales în zonele de câmpie. Atmosfera vă fi însorită și doar pe la munte sunt posibile ploi de scurtă durată.