ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca băiatul de 3 ani să se înece în piscina unei pensiuni. Ce făcea mama lui

×
Codul embed a fost copiat

Un băiețel de doar 3 ani și jumătate a sfârșit tragic în timpul unei vacanțe cu părinții la Straja. Copilașul a murit înecat în piscina unei pensiuni, după ce a rămas singur pentru scurt timp.

Toate încercările disperate a-l salva au fost zadarnice, pentru că în cele din urmă organismul copilului nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Moartea este cercetată de autorități, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Anchetatorii verifică și dacă proprietarul pensiunii era obligat să aibă salvamar la piscină.

Băiețelul de 3 ani și jumătate și părinții luni erau cazați la pensiunea din stațiunea Straja. Mama și cel mic au mers singuri la piscincă.

Copilul nu știa să înoate și a intrat în apă cu un colac. Mama a rămas pe margine și - la un moment dat - a ieșit din încăperea unde era bazinul.

Acela a fost momentul în care s-a produs nenorocirea. Băiatul a alunecat de pe colac pe fundul bazinului adânc de circa un metru și jumătate și a început să înghită apă.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Câteva minute mai târziu, cel mic a fost găsit înecat de mama lui - care a cerut ajutor. Primii care au intervenit au fost doi adulți din pensiune. Apoi au ajuns și salvamontiștii - unul dintre ei cu experiență de salvamar.

Narcis Alexandru Suba, salvamontist: „L-am scos de acolo pentru că erau aburi și, fiind piscină, era miros de clor, l-am scos într-o încăpere mai aerisită, l-am pus pe jos pe gresie, pe o chestie tare, să putem începe resuscitarea cardiopulmonară care trebuie făcută.”

Copilaşul a fost preluat apoi de un echipaj de la ambulanță.

George Resiga, șef Salvamont Lupeni: „Pulsul îl avea la 130 în momentul în care a fost urcat în ambulanță.”

Pe drumul spre spital inima băiatului s-a oprit pentru a doua oară.

Moartea băiatului este investigată de poliție într-un dosar de ucidere din culpă. În anchetă se caută răspunsul la două întrebări principale.

Prima este dacă piscina în care s-a înecat trebuia să aibă salvamar.

O hotărâre a Guvernului României, veche din 2007, îi obligă pe cei care au în administrare ştranduri să înființeze posturi de salvare acvatică.

Gabriel Culea, coordonator la Serviciul Salvamar Constanța: „Orice loc de îmbăiere cu destinație turistică trebuie să aibă serviciul salvamar. Nu e specificată clar o anumită adâncime, salvamarul intervine și atunci când ți se face rău, poţi face un stop cardiorespirator, să spunem că ai o înălțime de 1.90 adâncimea apei are 1.20 dacă ţi s-a făcut rău și ai rămas incinștient în apă clar survine înecul și intervine salvamarul.”

Pe de altă parte, proprietarul pensiunii a menționat pentru Știrile PROTV că nu avea obligația de a asigura prezența unui salvamar la piscină pentru că aceasta nu era deschisă publicului larg, ci doar oaspeților lui.

A doua întrebare din anchetă se referă la felul în care a acționat mama băiatului. Dacă se vor strânge probe care să indice că a greșit când l-a lăsat pe cel mic singur în bazin - femeia poate fi acuzată de neglijență.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Peste 200.000 de români doreau în 2023 să se angajeze. Țara noastră, în top trei în UE la inactivitatea pe piața muncii
Peste 200.000 de români doreau în 2023 să se angajeze. Țara noastră, în top trei în UE la inactivitatea pe piața muncii

Peste 200.000 de persoane inactive doreau să lucreze anul trecut, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Un fotbalist a dat în judecată Pfizer-Biontech, acuzând efecte adverse ale vaccinului anticovid: „durerea este intensă
Un fotbalist a dat în judecată Pfizer-Biontech, acuzând efecte adverse ale vaccinului anticovid: „durerea este intensă"

Un fotbalist a dat în judecată Pfizer-Biontech, acuzând producătorii că vaccinul anticovid i-a provocat efecte adverse grave care l-au forțat să-și încheie cariera sportivă. Sunt „bănuieli” exprimate de specialiști în medicină internă.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.