Angajaţii din România vor avea acces online la datele proprii din REVISAL. Parlamentul a adoptat proiectul USR

Parlament

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege al USR prin care angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), transmite News.ro.

Astfel, angajaţii vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. De asemenea, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

”Fără birocraţie inutilă, fără proceduri greoaie şi consumatoare de timp, angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. Pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie doar ca proiectul USR adoptat astăzi de Parlament, iniţiat de deputata Cristina Prună, să devină lege prin promulgare de către preşedinte”, a transmis USR.

„Proiectul adoptat astăzi, iniţiat de mine în 2021, aduce normalitatea în România, oferind angajaţilor posibilitatea de a accesa online datele din Registrul de evidenţă a salariaţilor. Vor avea, astfel, dovada vechimii în muncă, iar în acelaşi timp vor putea să se asigure că le-au fost plătite de către angajator toate contribuţiile. Practic, proiectul repară o rotiţă defectă de pe piaţa muncii. În prezent, pentru a obţine dovada vechimii în muncă, salariaţii fie trebuie să facă drumuri la inspectoratele teritoriale de muncă – ceea ce înseamnă stat la cozi, numere de înregistrare, timp pierdut şi drumuri inutile -, fie apelează la foştii angajatori. Proiectul elimină toate aceste probleme, oferindu-le acces online, în doar câteva click-uri. Sper doar ca Executivul, în sarcina căruia pică implementarea sistemului pentru accesul online, să nu tărăgăneze procedura şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţeni. Mai ales că există fonduri europene prin PNRR pentru a realiza acest proiect”, a declarat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică şi completează art. 34 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).

Citește și
pornografie infrantilă
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani

Pe de o parte, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariaţi şi foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru.

De asemenea, vechimea în muncă şi/sau în specialitate va putea fi dovedită şi cu extrasul generat online, document cu putere juridică.

”Odată promulgată legea de către preşedintele Klaus Iohannis, Guvernul va trebui să adopte o hotărâre de guvern, în termen de 60 de zile, prin care să stabilească procedura de acces online în Revisal, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se va putea dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate”, mai precizează USR.

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani
Un tânăr de 18 ani din Bistriţa-Năsăud este acuzat de pornografie infantilă. Victimele sunt două fete de 8 și 9 ani

Un tânăr de 18 ani este acuzat de infracţiuni de pornografie infantilă, după ce ar fi determinat două victime, în vârstă de 8, respectiv 9 ani, să producă şi să îi transmită, prin intermediul unei reţele sociale, videoclipuri cu conţinut sexual explicit.

 

Carambol cu 7 mașini pe autostrada A1. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat
Carambol cu 7 mașini pe autostrada A1. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat

Şapte maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Timiş, dar nu sunt anunţate victime.  

12 persoane au fost rănite într-un accident rutier în Bistriţa-Năsăud
12 persoane au fost rănite într-un accident rutier în Bistriţa-Năsăud

Un accident rutier în care au fost rănite 12 persoane s-a produs, sâmbătă, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Victimele sunt conştiente.

Recomandări
Liderii PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea unui Guvern fără USR. Stănescu: ”Da, rămâne premier Ciolacu”
Liderii PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea unui Guvern fără USR. Stănescu: ”Da, rămâne premier Ciolacu”

Liderii PSD, PNL și UDMR au decis să reia discuțiile, sâmbătă, fără USR. Potrivit unor surse social-democrate, duminică seara și luni vor avea loc consultări politice la Palatul Cotroceni, pentru rezolvarea crizei guvernamentale.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..