Anchetă la Spitalul din Târgovişte după moartea unui bebeluș. Acuzațiile aduse de părinți

×
Publicitate

Este anchetă la Spitalul Judeţean din Târgovişte după ce un bebeluş de numai trei săptămâni a murit miercuri seară.

Părinţii îi acuză pe medici şi pe asistente că i-ar fi făcut o transfuzie de sânge celui mic, iar pe durata procesului l-ar fi lăsat nesupravegheat şi a intrat în şoc. Cei acuzaţi susţin însă că băieţelul, născut prematur, avea multiple probleme de sănătate.

Spitalul a început totuşi o anchetă pentru a se stabili cu exactitate dacă au fost respectate toate procedurile în acest caz.

Copilul a fost adus pe lume în data de 13 decembrie, după doar şapte luni de sarcină. Pentru că s-a născut prematur, mama şi bebeluşul au rămas internaţi în spital. Miercuri, copilului i s-a făcut o transfuzie de sânge, iar femeia susţine că în tot acest timp ar fi fost lăsat singur de medici şi de asistente.

Mihaela, mama copilului decedat: "Nu a fost văzut, nu a fost nimeni lângă el să vadă că sângele nu îi primeşte. Lăsat singur, 3 ore... copilul plângea, m-am dus după ele, nu au venit imediat la copil."

Nicolae, tatăl copilului decedat: "Plângea, agitat, aparatul de la incubator arăta că pulsul era scăzut. Copilul era galben, inconştient... La reanimare, într-o jumătate de oră a ieşit şi ne-a spus că e decedat..."

Potrivit rudelor, până să i se facă transfuzia, bebeluşul nu dădea semne că s-ar simţi rău.

Nadia, mătuşa copilui decedat: "A intrat în stop cardiorespirator. Chiar îi făcuse analizele recent şi au zis că totul e în regulă."

Florin, naşul bebeluşului: "Oribil! Oribil! Era în regulă şi totul ok, iar apoi a murit."

Tatăl bebeluşului a reclamat la poliţie moartea suspectă.

Conducerea Spitalului Judeţean Târgovişte a declanşat de urgenţă o anchetă. Urmează să se întâlnească toţi cei care fac parte din comisia de disciplină a spitalului. Vor fi luate declaraţii tuturor cadrelor medicale. Cu toţii aşteaptă însă rezultatul necropsiei pentru a stabili cu exactitate din ce cauză a murit copilul

Claudiu Dumitrescu, managerul SJU Târgovişte: "S-a născut prematur, cu multiple afecţiuni. Copilul s-a născut cu 1,1 kilograme. El prezenţa risc letal de la naştere, lucru de care a fost înştiinţată familia."

Părinţii copilului au fost deja audiaţi de poliţişti, iar acum anchetatorii vor sta de vorbă şi cu medicii şi cu asistentele care au avut în grijă bebeluşul.

Familia vrea să reclame situaţia şi la colegiul medicilor, iar dacă rezultatul necropsiei va arăta că este vorba despre o culpă medicală, vor să ajungă chiar şi în instanţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62013677
Incendiu puternic în Capitală. Speriați de flăcări, vecinii și-au scos buteliile din case

O locuinţă dintr-un cartier de case din sectorul doi al Capitalei a fost cuprinsă miercuri seară de flăcări puternice.

62013676
Pisică blocată pe o clădire din Oradea, salvată de pompieri. Ce s-a întâmplat apoi cu ea

Misiune mai puţin obişnuită pentru pompierii din Oradea. Aceştia au răspuns chemării unor tineri care, plimbându-se prin centrul oraşului, au văzut o pisică rămasă blocată pe pervazul podului unei clădiri.

62011214
Ministrul Apărării va ataca prelungirea mandatului şefului Statului Major

Ministrul Apărării Naţionale a spus miercuri seară că prelungirea mandatului şefului Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, "s-a făcut ilegal", adăugând că "instanţa este cea care va stabili" care este situaţia de drept.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.