Cruzime de nedescris a unei mame din SUA. E acuzată că și-a ucis copilul și i-a aruncat trupul într-un tomberon

62491003

Cazul unei femeie de 24 de ani din SUA, acuzată că în 2022 și-a ucis fiul de doar 20 de luni, a ajuns în fața judecătorilor. În fața instanței, procurorii au oferit detalii cutremurătoare despre crimă și modul în care a încercat să ascundă urmele faptelor ei.

În 2022, dispariția lui Quinton Simon a devenit un subiect de interes național în SUA. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse de de oamenii legi, micuțul de doar 20 de luni a fost găsit mort. Ancheta desfășurată atunci a stabilit că chiar mama acestuia, Leilani Simon, a fost cea care l-a ucis, notează Metro.uk.

Leilani Simon a fost arestată în noiembrie 2022 și acuzată de rea intenție, crimă, ascunderea morții altei persoane, raportare falsă și declarații false în legătură cu dispariția și moartea fiului său, ajungând în total la zece capete de acuzare într-un proces despre care se crede că ar putea să dureze câteva săptămâni.

În fața judecătorilor, procurorii au oferit o serie de detalii cutremurătoare legate de modul în care femeia a și-a omorât copilul și a încercat să scape de rămășițele acestuia.

Femeia și-a aruncat fiul la gunoi

Într-o discuție pe care a purtat-o cu oamenii legii, Leilani Simon insista asupra faptului că a „aruncat gunoiul”. După cum arată procurorii, în realitate, ar fi fost vorba chiar de trupul copilului său.

„În mașina mea mirosea a mâncare stricată, așa că atunci când am tras pe dreapta și am văzut (n.r. tomberonul), da, am oprit și am aruncat gunoiul. Era stricată....ca pastele cu creveți. Toată mașina mirosea a creveți. M-am întrebat, ce e mirosul ăsta? M-am uitat și am aruncat-o. Sinceră să fiu, nu m-am gândit la nimic, e doar mâncare veche”, le-a spus femeia detectivilor.

Leilani Simon ar fi aruncat „mâncarea stricată”, care s-a dovedit a fi fiul ei, într-un tomberon chiar în ziua în care a fost raportată dispariția micuțului.

Procurorul adjunct Tim Dean a explicat în declarația sa de deschidere a procesului că femeia a refuzat să recunoască că în pachetul aruncat la gunoi erau rămășițele fiului său, „așa că descrie acest gunoi pe care l-a aruncat ca fiind paste cu creveți împuțite”.

Anchetatorii au găsit în cele din urmă rămășițele lui Quinton „în bucăți” într-o groapă de gunoi la mijlocul lunii noiembrie 2022, iar FBI a identificat rămășițele mai târziu în aceeași lună.

„Inculpata a încălcat cea mai elementară și sacră încredere a unui copil în părintele său în cel mai oribil mod”, le-a spus procurorul juraților din Georgia. „În toiul nopții, ea l-a ucis, pe propriul ei fiu, s-a urcat în mașină cu cadavrul lui, a condus până la un tomberon, apoi l-a aruncat ca pe un gunoi”.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62490973
O femeie și-a înjunghiat mortal soțul după ce s-au certat îngrozitor, în Sălaj

Crimă într-o localitate din județul Sălaj! O femeie de 61 de ani și-a înjunghiat mortal soțul, după ce s-au certat îngrozitor. Suspecta ar fi fost sub influența alcoolului.

62490072
Crima din Brașov. Un bărbat și-a ucis șeful pentru că i-a refuzat o zi liberă. „A dat noroc cu el, i-a dat cu o bâta în cap”

Incident șocant în orașul Zărnești din județul Brașov. Un bărbat de 65 de ani a fost omorât în bătaie de un coleg mai tânăr.

62433650
Un bărbat din Braşov și-a omorât în bătaie șeful pentru că i-a refuzat un schimb de tură sau o zi liberă

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu care îi era subaltern, pe motiv că a refuzat să îi aprobe acestuia un schimb de tură sau o zi liberă.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.