Gerard Butler împlinește 55 de ani. Imagini de colecție din cariera celebrului actor. GALERIE FOTO

62498079
Getty

Gerard Butler s-a născut la 13 noiembrie 1969, în Paisley, Scoţia. A făcut parte din Scottish Youth Theatre şi a absolvit Dreptul la Universitatea din Glasgow, potrivit https://www.britannica.com/.

Butler s-a orientat spre actorie la mijlocul anilor 1990, făcând tranziţia de la scena de teatru la film cu roluri mici în producţii precum ''Mrs Brown'' / ''Iubirea secretă a reginei Victoria'' (1997), ''Tomorrow Never Dies'' (1997) sau ''Tale of the Mummy'' / ''Legenda mumiei Talos'' (1998). A acceptat apoi roluri în producţii de televiziune, între care s-a remarcat cel din miniseria americană ''Attila'' (2001).

S-a bucurat de aprecieri din partea criticilor de la Hollywood pentru interpretarea rolului principal în adaptarea cinematografică realizată de Joel Schumacher a musicalului ''The Phantom of the Opera'' (2004), notează https://www.empireonline.com/. A fost un rol solicitant, care a presupus intepretarea vocală a replicilor sale. Chiar dacă Butler fusese solist al unei trupe rock în perioada facultăţii, a avut emoţii mari la audiţia pentru rol, aminteşte https://www.biography.com/.

În 2006, Butler şi-a câştigat celebritatea la nivel mondial în urma portretizării regelui Leonidas în filmul ''300: Eroii de la Termopile'' - epopeea istorică despre o mică legiune de soldaţi spartani care învinge enorma armată persană. Pentru a arăta ca un rege războinic, Butler s-a antrenat în fiecare zi, timp de patru luni, în cel mai intens regim de antrenament din viaţa sa, potrivit sursei citate.

Rolul din ''300'' a reprezentat un impuls uriaş pentru cariera sa. Au urmat pentru el proiecte precum ''P.S. I Love You'' (2007), ''Nim's Island'' (2008), ''RocknRolla'' (2008), ''The Ugly Truth'' / ''Adevărul gol-goluţ'' (2009), ''Gamer: Jocul supravieţuirii'' (2009), ''Law Abiding Citizen'' / ''Motivat să ucidă'' (2009), ''The Bounty Hunter'' / ''Recompensă cu bucluc'' (2010), ''How to Train Your Dragon'' / ''Cum să-ţi dresezi dragonul'' (2010, 2014, 2019), ''Coriolanus'' (2011), ''Machine Gun Preacher'' / ''Misionarul războinic'' (2011), ''Chasing Mavericks'' / ''Valul perfect'' (2012), ''Playing for Keeps'' / ''Mereu în offside'' (2012), ''Movie 43'' (2013), ''Olympus Has Fallen'' / ''Cod Roşu la Casa Albă'' (2013), ''Gods of Egypt'' / ''Zeii Egiptului'' (2016), ''London Has Fallen'' / ''Cod roşu la Londra'' (2016), ''A Family Man'' (2016), ''Geostorm: Pericol global'' (2017), ''Den of Thieves'' / ''Frăţia hoţilor'' (2018), ''Angel Has Fallen'' / ''Cod Roşu în Serviciile Secrete'' (2019), ''Greenland'' (2020), ''Copshop'' (2021), ''Last Seen Alive'' (2022), ''S.O.S.: Aterizare forţată'' (2023), ''Kandahar'' (2023), potrivit https://www.imdb.com/.

În 2024, a dat vocea personajului Gaius Marcellus Nerva din seria animată ''Ark: The Animated Series''. 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62497830
Margot Robbie, surprinsă într-o ținută șic, plimbându-și bebelușul la mai puțin de o lună de când a născut. FOTO
Margot Robbie și-a etalat abdomenul într-un top scurt în timp ce se afla în Los Angeles duminică, la mai puțin de o lună după ce a născut.
62280127
Megan Fox este însărcinată cu primul ei copil cu Machine Gun Kelly. Modul inedit prin care a făcut anunțul. FOTO
Megan Fox a anunțat luni pe pagina ei de Instagram că este însărcinată, arătându-și abdomenul în creștere și un test de sarcină pozitiv în fotografii.
62473322
Premiile MTV Europe Music. Taylor Swift, Raye şi Pet Shop Boys sunt marii câştigători la Manchester. VIDEO
Megastarul pop american Taylor Swift a câştigat, duminică seara, patru premii la MTV European Music Awards, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Manchester.