Fulgy al Clejanilor, prins de poliție drogat la volan: ''Mama mea ştie că sunt pui de şmecher''

62192917
Cancan

Dan Manole, fiul Vioricăi de la Clejani, a fost prins drogat la volan, noaptea trecută. Agenţii l-au condus pe artistul cunoscut drept Fulgy la sediul Institutului de Medicină Legală pentru recoltare de probe biologice.

A fost aşteptat acolo de părinţi. Incidentul are loc la un an după ce şi fiica celor doi artişti a provocat un accident sub influenţa drogurilor.

În urma testării cu aparatul Drugtest, agenții care l-au tras pe dreapta pe Fulgy au descoperit că artistul a consumat cannabis.

”Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat conducând pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a indicat faptul că aceasta a consumat canabis. În cauză a fost condus la sediul I.N.M.L. în vedere prelevării de probe biologice și a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al poliției.

Fulgy

Întrebat de un jurnalist ce părere crede că va avea Viorica de la Clejani când va afla că a ajuns la INML, în cazul în care testat la substanțe psihoactive ar ieși pozitiv, artistul a avut o ieșire nervoasă: “(…). Mama mea știe că sunt pui de șmecher, că mama mea e șmecheră și tu nu ai haine de stat să mă întrebi tu! Așa că, nu mă mai întreba tu și întreabă-mă ceva normal. Dacă nu, pleacă!”.

În dimineața care a urmat nopții în care a fost prins de polițiști conducând sub influența drogurilor, Fulgy a rămas activ pe rețelele de socializare.

Fiul de 23 de ani al Vioricăi de la Clejani a ținut neapărat să își țină fanii la curent cu tot ce se întâmplă cu el, postând o imagine prin care îi anunță că duminică seară va vorbi, în cadrul unei emisiuni difuzată pe postul lui despre tot ce i s-a întâmplat sâmbătă seară, după ce a plecat de la Alex Velea, cu care spune că lucrează la o nouă melodie.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62192794
Ana Maria Mărgean, câștigătoarea ”Românii au talent”, știe ce va face cu cei 120.000 euro

Ana Maria Mărgean a câștigat vineri seară marele trofeu ”Românii au talent”, adică premiul în valoare de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat concurent.

62192732
Ana Maria Mărgean a câștigat „Românii au Talent”, sezonul 11. GIM a ocupat locul 2

Vineri seară a avut loc Marea Finală de la Românii au Talent, iar telespectatorii au stat cu sufletul la gură pentru a vedea deznodământul.

62178360
Ce a spus prințul Harry despre problemele de sănătate mintală prin care a trecut Meghan Markle

Prinţul Harry a mărturisit că familiile simt deseori ruşine şi vină când nu reuşesc să identifice că cei apropiaţi se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.