Barack Obama, mesaj romantic pentru soția sa de Ziua Îndrăgostiților după ce s-a zvonit că are o aventură cu Jennifer Aniston

62476834
AFP

Fostul președinte al Statelor Unite Barack Obama a început Ziua Îndrăgostiților cu un mesaj emoționant pentru soția sa, Michelle, afirmând că, după mai bine de trei decenii împreună, ea este încă aleasa lui, relatează New York Post.

„Treizeci și doi de ani împreună și încă îmi taie respirația,” a scris vineri fostul președinte într-o postare pe platforma X.

„Happy Valentine’s Day, @MichelleObama”, a adăugat Barack Obama, în vârstă de 63 de ani, alături de un selfie în care cei doi zâmbesc.

Michelle Obama i-a răspuns soțului său cu o postare la fel de emoționantă. „Dacă există o persoană pe care mă pot baza mereu, aceea ești tu, @BarackObama. Ești stânca mea. Întotdeauna ai fost. Întotdeauna vei fi. Happy Valentine’s Day, dragule!” a scris ea, adăugând un emoji cu inimă.

Aceste mesaje tandre vin pe fondul unor zvonuri conform cărora cei doi ar urma să divorțeze și că fostul președinte – care a condus SUA în perioada 2009 și 2017 – ar avea o aventură cu actrița din „Friends”, Jennifer Aniston.

Speculațiile au apărut după ce Michelle, în vârstă de 61 de ani, a lipsit de la funeraliile lui Jimmy Carter și de la inaugurarea președintelui Trump luna trecută.

„Dintre toate apelurile sau mesajele pe care le primești, te gândești „Oh, nu, ce-o să fie acum?” sau când primești un e-mail că un tabloid va inventa o poveste – și apoi iată asta”, a fost reacția actriței Jennifer Aniston. „Nu am fost supărată din cauza asta. Este complet fals. L-am întâlnit o singură dată”

În timp ce clarifica faptul că zvonul nu era adevărat, ea a remarcat: „O cunosc pe Michelle Obama mai bine decât pe el”.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62463598
Prinţul William a publicat o fotografie rară cu Kate Middleton de Ziua Îndrăgostiţilor. GALERIE FOTO

Prinţul şi prinţesa de Wales au publicat o fotografie romantică în care apar împreună cu ocazia Zilei Sfântului Valentin, transmite vineri DPA.

61940490
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților - mesaje de dragoste și urări. Ce să-i spui persoanei iubite de Valentine's Day

Valentine's Day este ocazia perfectă pentru a-i spune persoanei dragi cât de mult înseamnă pentru tine. Un mesaj de dragoste, trimis printr-un sms, este cel mai rapid mijloc de ai spune ceea ce simți.

62519645
Robert De Niro și Tiffany Chen, ieșire romantică fără copii. Cei doi au fost surprinși la un concert în Manhattan

Robert De Niro a fost surprins alături de partenera sa, Tiffany Chen, în timp ce se îndreptau spre concertul lui Paul McCartney care a avut loc marți seara la Bowery Ballroom, în Manhattan.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.