(P) Răspunsul la criza energetică a constructorului unui bloc din centrul Ploieștiului

62285665

Un bloc aflat în construcție în centrul Ploieștiului va implementa, în premieră în România, un sistem de încălzire bazat pe pompe de căldură, după o tehnologie folosită și la climatizarea prestigioasei London Institute of Physics.

Singura diferență dintre sistemele de climatizare ale celor două construcții este aceea că sistemul proiectat pentru Ploiești va fi unul tip ”aer-aer”. Prin soluția de climatizare pe care o implementează, se estimează că blocul din centrul Ploieștiului va fi una dintre cele mai ieftine clădiri din țară din punct de vedere al costurilor cu energia.

(P) Răspunsul la criza energetică a constructorului unui bloc din centrul Ploieștiului

 

Fondată în 1959, compania spaniolă Eco Forest este unul dintre cei mai importanți producători spanioli de sisteme termice bazate pe principiul pompelor de căldură și unul dintre principalii jucători din domeniu pe piața europeană. De exemplu, Eco Forest este primul producător european de centrale pe peleți.

În cei 63 de ani de activitate, compania s-a făcut remarcată pe piața globală în special prin sistemele inovative, calitatea și durabilitatea produselor. Printre altele, este unul dintre puținii producători de centrale și pompe de căldură la nivel mondial care furnizează astfel de produse pentru resorturile de lux din Turcia, în special pentru încălzirea piscinelor uriașe ale acestora.

(P) Răspunsul la criza energetică a constructorului unui bloc din centrul Ploieștiului

 

”Pentru blocul pe care îl construim în centrul Ploieștiului, pe strada Bucegi12, am fost în vizită la fabrica lor și am discutat despre un proiect special adaptat climei de la noi. Le-am explicat particularitățile zonei noastre, au analizat datele și au venit cu un concept unic, dedicat proiectului.

Din acest punct de vedere, din câte știu eu, Bucegi12 Central Residence, despre care puteți găsi toate detaliile pe www.bucegi12.ro, este singurul bloc de locuințe din România care beneficiază de un sistem de climatizare centralizat, creat pe comandă, care folosește atât panouri solare, cât și alternativa pe gaze în cazul unor perioade mai reci”, explică Aurel Amuza, proprietarul firmei Verytas, constructorul proiectului.

Ca urmare a sistemului inovativ de climatizare, este de așteptat ca blocul din centrul Ploieștiului să fie una dintre cele mai ieftine clădiri din țară în ceea ce privește facturile de energie ale locatarilor. O mare contribuție o au panourile solare, introduse încă din faza de proiect.

Specialiștii estimează că panourile vor genera o bună parte a energiei necesare funcționării sistemului de climatizare a construcției, eliminând aproape complet folosirea drept combustibil a gazelor, inclusiv pe timpul iernii.

(P) Răspunsul la criza energetică a constructorului unui bloc din centrul Ploieștiului

 

”Pentru noi experiența și portofoliul au fost determinante în alegerea furnizorului sistemului de pompe de căldură. Când am văzut că ei au furnizat soluția de climatizare pentru London Institute of Physics, organizație care numără nu mai puțin de 21.000 de membri, majoritatea covârșitoare fizicieni, nu am mai stat pe gânduri.

Cine să cunoască cel mai bine acest domeniu, al proceselor termice, dacă nu fizicienii?”, spune Aurel Amuza.
Proprietarul proiectului, care este și constructorul clădirii, a negociat cu furnizorul echipamentelor de climatizare și servicii de mentenanță a acestora pe o durată de minimum 10 ani.

Este o abordare nouă pe piața românească din domeniu, care impune o responsabilizare suplimentară a producătorului și o garanție suplimentară că proprietarii nu vor avea probleme legate de climatizarea spațiilor.

Ca urmare a faptului că nu sunt folosite centrale termice sau aparate de aer condiționat, amprenta de carbon a clădirii va fi una minimă. Aceasta se datorează și fațadei parțial ventilate a blocului, care, pe lângă aspectul special, are rolul de barieră termică și diminuează transferul de energie dinspre clădire către exterior și invers.

De menționat că atât cele două niveluri subterane de parcări, precum și parcarea supraterană vor fi dotate cu stații de încărcare a mașinilor electrice de ultimă generație. De asemenea, instalația electrică a clădirii este gândită astfel încât fiecare loc de parcare să poată fi dotat cu propria priză de alimentare, în funcție de necesitățile proprietarului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62285653
(P) Tratamentul pentru picior Varus Equin la bebeluși

Piciorul strâmb varus equin este o malformație congenitală, care, în zilele noastre poate fi diagnosticată rapid și corect și care poate fi tratată ușor, imediat după naștere, prin metoda Ponseti.

62285535
(P) Advertorialul – cea mai eficientă și de succes cale de a face publicitate

Dacă faci PR (online), cu siguranță ai auzit de termenul advertorial, care este un amestec de text editorial și reclamă. Reclamele publicitare sunt din ce în ce mai folosite nu numai în tipărire, ci și în lumea online.

62284947
(P) Arsenal Londra, lider în Premier League după primele 6 etape: Cum arată cotele la trofeu în prezent

Arsenal Londra are un start excelent în Premier League și conduce în clasament după primele șase etape disputate. Formația lui Mikel Arteta a suferit un singur eșec, în ultima etapă, cu Manchester United.  

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.