(P) Cum să rămâi motivat când lucrezi de acasă

62346099

Ideea de a lucra de acasă devine din ce în ce mai populară în secolul nostru, deoarece pare a veni la pachet cu numeroase avantaje.

Un job exercitat în interiorul căminului tău te scutește de drumul obositor pe care ar trebui să-l parcurgi zilnic până la birou, de frica de a nu întârzia sau de purtatul costumelor elegante care uneori devin sufocante.

Deci da, să lucrezi de acasă pare grozav, dar situația nu este atât de roz precum pare. Din păcate, entuziasmul tău poate dispărea, deoarece prea mult timp petrecut într-un singur loc te poate deprima și astfel vei deveni mai anxios, mai necomunicativ și îți vei pierde toată motivația.

Pe lângă asta, poți ajunge să lucrezi ore în plus dacă nu ai un program bine stabilit și dacă te lași distras de diverse lucruri precum rețelele sociale, televizorul sau chiar frigiderul. De aceea, este foarte important să te organizezi și să-ți valorifici la maxim fiecare minut din viața ta.

În zilele noastre circulă ideea de simplificare a sarcinilor zilnice și focusarea spre ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Un job de acasă ne ajută în acest sens, dar există o linie fină între succes și eșec. De aceea, am decis să îți împărtășesc toate trucurile și sfaturile pentru a rămâne motivat atunci când lucrezi de acasă.

1. Ia pauze regulate

Dacă lucrezi de acasă, este foarte posibil să petreci ore întregi în fața calculatorului fără să îți dai seama. Atâta timp cât nu îți vei lua pauze regulate, te poți confrunta în viitor cu probleme de natură fizică, cum ar fi cele musculare și articulare. Mai mult de atât, te vei simți epuizat din punct de vedere psihic și vei fi suprasolicitat.

Pauzele pe parcursul zilei ne stimulează energia, ne îmbunătățesc concentrarea și ne cresc motivația, făcându-ne mai eficienți. Astfel, îți propun să-ți acorzi o pauză de relaxare de la 5 până la 8 minute după fiecare oră de lucru.

În acest timp, poți lua o gustare sănătoasă, poți face o scurtă plimbare sau îți poți petrece timpul cu animalul tău de companie. În plus, nu uita că pentru prânz ar trebui să te relaxezi măcar 30 de minute, pentru că acest lucru îți va menține nivelul de motivație ridicat.

Nu uită să-ți petreci timpul și în afara casei. Ieșirea în aer liber îți va crește considerabil motivația și îți va limpezi mintea. Expunerea la soare și aer proaspăt sunt unele dintre cele mai pozitive lucruri pe care le poți face pentru bunăstarea ta.

Mai mult de atât, dacă vremea este favorabilă, poți lua în calcul ideea de a lucra în aer liber fie pe un balcon, o verandă sau chiar în curte.

O altă relaxare la care apelează românii în ziua de astăzi sunt jocurile de noroc. În zilele noastre, ele pot fi accesate chiar pe internet, iar dacă vrei să încerci și tu această metodă de relaxare, atunci poți intra pe platforma Betano, iar înainte de asta poți să citești Betano păreri ale utilizatorilor.

2. Creează-ți mediul de lucru după bunul plac

Unul dintre cele mai importante lucruri care contribuie la motivația ta este acela de a-ți crea mediul ideal de lucru.

Dacă alegi să lucrezi din pat va fi extrem de greu să rămâi concentrat și vei avea mari șanse chiar să ațipești. De aceea, este extrem de important ca o zona din casa ta să fie transformată într-un birou amenajat după preferințele tale.

Mai mult de atât, ideal ar fi să investești o sumă modestă într-un astfel de loc, pentru că vei avea numai de câștigat. Un scaun de înaltă calitate te va ajuta să îți menții o poziție cât mai ergonomică, mai ales că trebuie să petreci atâtea ore stând jos.

Crearea propriului spațiu de lucru te va ajuta să te concentrezi la maxim și îți va conferi un sentiment de mulțumire sufletească.

3. Fii organizat

Pentru a-ți optimiza timpul, ar fi excelent să-ți creezi un program pe care să-l respecți în fiecare zi. Acest lucru îți va aduce o mulțime de beneficii și te va ajută să rămâi motivat la locul de muncă.

Spre exemplu, în fiecare dimineață sau cu o seară înainte întocmește-ți o listă de sarcini în ordine cronologică. Poți să folosești Google Calendar ca să iți fie mai ușor.

Fă o distincție între cele prioritare și cele care suportă amânarea și ocupă-te întâi de cele mai importante.

După ce le-ai finalizat, marchează-le printr-o steluță sau orice alt semn, pentru că acest lucru contribuie semnificativ la productivitatea ta și astfel vei rămâne mereu motivat.

4. Schimbă-ți ținuta

Poate că o să ți se pară puțin ciudat, dar hainele au și ele un impact psihologic atunci când îți exerciți munca de acasă. În numeroase studii s-a concluzionat faptul că o îmbrăcăminte lejeră ne poate face mai puțin concentrați și focusați. Atunci când îmbrăcăm o anumită ținută, pregătim creierul să se comporte în moduri conforme cu acel sens.

Statul în pijamale este tentant, dar te va demotiva foarte mult. Tocmai din acest motiv, te-aș sfătui să te îmbraci ca și cum ai pleca din casă către birou.

Asta nu înseamnă că trebuie să porți costum și cravată, dar încearcă să optezi către o ținută cât mai apropiată de realitate. Ritualurile de dimineață sunt destul de grele, dar tocmai acestea îți alimentează productivitatea pe parcursul zilei.

5. Interacționează cu colegii tăi

Lucrul de acasă te poate izola de ceilalți, mai ales dacă nu ești obișnuit să lucrezi de la distanță. Pentru a nu interfera cu sentimentele de singurătate, interacționează online cu colegii tăi în timpul zilei.

Astfel, puteți organiza întâlniri formale sau mai mult, puteți crea un grup extra în care să vă distrați și să conversați degajat imediat ce terminați munca. Conectarea cu diverse persoane îți va crește nivelul de dopamină și te va ajuta să rămâi motivat.

În concluzie, munca la distanță a devenit o nouă normalitate. Dacă vei lua în calcul aceste sfaturi, vei rămâne motivat și vei descoperi că lucrul de acasă poate fi extrem de relaxant, distractiv și productiv în același timp.

Decizia ONJN nr. 907/19.05.2016

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Feminitatea reinterpretată prin experiențe interactive la Centrul Comercial Auchan Titan și Drumul Taberelor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Nhood a continuat tradiția celebrării comunității sale printr-un eveniment special organizat în Centrele Comerciale Auchan Titan și Drumul Taberelor, centre pe care le gestionează pentru clientul său.

(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

Recomandări
În ciuda acuzațiilor aduse familiei Pașca din Bihor, alți pacienți au venit să stea în cămin, trimiși de angajați din spitale

Familia Pașca, pe care procurorii DIICOT o acuză de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, s-a întors la Bihor.

Cum acționa rețeaua care ar fi fraudat examenul de Bacalaureat, din care ar fi făcut parte și profesori

Există suspiciuni de fraudă la examenul de Bacalaureat, în cinci județe. După zeci de percheziții, mai multe persoane au fost aduse la audieri, iar cinci dintre ele reținute.

Metodele simple prin care putem reduce facturile de energie electrică în casele cu mai multe aparate electronice

Casele moderne sunt mai confortabile ca niciodată, dar costurile pot fi însemnate. De la încărcătoarele uitate în priză, până la aparatele pe care le folosim fără să știm cât consumă, toate se adună într-o factură mai mare.