Condamnați la suferință | Fostul fotbalist Mihai Neșu, un exemplu de om cu dizabilități care își ajută semenii greu încercați

Există lege care obligă marii angajatori să aibă salariați persoane cu dizabilitate. Nici măcar Parlamentul nu respectă această regulă. Din fericire, există oameni care sar în ajutorul persoanelor cu dizabilități și mai repară din golurile lăsate de angajații statului.

În unele zone din țară, primăriile nu dau banii persoanelor cu dizabilități

Situația poate sta, însă, și mai grav. Sunt locuri în țară în care primăriile, pur și simplu, nu dau bani persoanelor cu dizabilități. În Crețeni, Vâlcea, pentru că primarul și consilierii locali n-au votat bugetul, luni la rând asistenții și persoanele cu dizabilități n-au primit bani. Sunt 70 în toată comuna.

Constantin Catrina, primarul comunei Crețeni: „Banii îi aveam prevăzuți în buget, însă au fost anumite jocuri poltice...”.

Alex Dima: Și, din cauza acestor jocuri, persoanele cu dizabilități n-au primit banii.

Citește și

Tehnologia de ultimă oră poate ajuta persoanele cu dizabilități să ducă o viață mai ușoară

Constantin Catrina, primarul comunei Crețeni: „Exact. Au suferit. Este, pentru că sunt persoane foarte în vârstă. Da, a fost foarte greu, eu am suferit”.

În sat sunt cazuri extrem de grave. Gemenii Alin și Leonard au 13 ani. Nu văd, nu vorbesc, au probleme psihice. Mama și tatăl le sunt alături clipă de clipă.

Părinte: „E agitat, zbiară foarte tare. Se lovesc. Trebuie să fim lângă ei, să nu își facă răni”.

Ambii părinți sunt însoțitori cu salariul minim pe economie. Trei luni n-au primit bani de la primărie. Primarul, consilierii și angajații primăriei și-au luat salariile. Abia acum, situația e pe cale să se rezolve. În sat există un centru pentru persoanele cu probleme, care asigură mâncare pentru 30 de persoane, în fiecare zi. Consilierii locali au făcut o hârtie prin care cer Consiliului Județean să ia această construcție de la primărie, o zâzanie între politicieni locali, care își bat joc de suferința a peste 70 de săteni cu dizabilități. Și astfel de situații sunt în toată țara.

ONG-urile sar în ajutorul oamenilor cu dizabilități

Alex Dima: Caiac Smile. O mână de voluntari conduși de Ionuț Stancovici. Împreună îi scot din case pe oamenii cu dizabilități și îi pun pe schiuri sau caiac, și le redau liberatea, iar eu iau acum prima lecție de monitor. Hai, Doamne ajută!

În lipsa statului, a funcționarilor nepăsători, ONG-urile și oamenii cu suflet sunt salvarea persoanelor cu dizabilități grave. Peste o mie de oameni au schiat în acesta iarnă.

Ionuț Stancovici, președintele Caiac Smile: „E libertatea de mișcare pe care ei nu o întâlnesc în altă parte, felul în care ei se mișcă, aici, pe partie, schiază independent, că îi învățăm să schieze independent, și ei se duc și virează oriunde doresc. E libertatea asta. Ei descriu senzația de a aluneca pe schiuri, de a zbura, toți așa fac. Unii, în momentul în care îi duci prima dată, își întind mâinile. Și toți ajung jos, cu lacrimi în ochi”.

Angela a trecut prin 28 de operații. E monitor de schi.

Angela, monitor de schi: „Am încercat să caut sport. Tare mi-o lipsit sportul. Am intrat în câteva săli de sport și mi-au zis că nu e pentru mine. Și, întâmplător, m-am întâlnit cu o reclamă de la Ionuț și am văzut niște poze cu scaun cu rotile și pentru noi, cu dizabilități. Și am zis 'WOW! Asta e pentru mine'”.

Alex: „Simt că mi-am descoperit noi mușchi. Am febră musculară. Accidentul, când a fost, în 2019. A intrat o mașină pe contrasens. Am scapăt cu bine. Sunt pe pârtie”.

Flavian Crăciun: „Uitați-vă la oamenii ăștia care fac schi. Un scaun costă câteva mii de euro. În străinătate se decontează scaunul de sport. În România nu o să vezi nici într-o mie de ani”.

Flavian Crăciun a ajuns în scaunul cu rotile la vârsta 19 ani, în urma unei erori medicale. Este campion la tenis de câmp în scaun rulant. Flavian este din comuna Bujoru, Teleroman. Mama îi este însoțitor. Nu primește sporuri pentru vechime. Primarul din sat nici măcar nu are habar că trebuie să le acorde.

Avram Ginel, primarul comunei Bujoru: „O să mă interesez. Eu sunt la primul mandat. Nu e o scuză asta”.

Alex Dima: Sunteți la primul mandat de doi ani și jumătate. Și de doi ani și jumătate nu știți?

Avram Ginel, primarul comunei Bujoru: „Din păcate, nu”.

În sat sunt 13 asistenți plătiți de Primărie.

Persoanele cu dizabilitate gravă au dreptul la un asistent, care primește salariul minim pe economie. Sunt 84.671 în toată țara și, în 2023, vor încasa salarii în valoare de aproape șapte miliarde de lei, iar persoanele cu dizabilități vor primi cinci miliarde și jumătate, câte 500 sute de lei pe lună, de persoană, din care să trăiască, să se îngrijească, să cumpere tratament și multe altele.

Flavian Crăciun: „Am spus tot timpul. Persoanele cu dizabilități sunt o masă de manipulare electorală. Mai dăm un pic, mai stați acasă, dacă ieșiți pe stradă ne puneți probleme, ne trageți de urechi, dar de ce nu avem rampă acolo, dar de ce rampa aia nu e așa? Mai bine luați 50 de lei și mai bine stați acasă, să nu mai ieșiți să zbierați că nu aveți ce vă trebuie. Statul e…”.

Ce este strategia „O Românie echitabilă”

În strategia „O Românie echitabilă” se precizează că suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul angajarea persoanelor cu dizabilități. Legea obligă firmele mari să angajeze două persoane cu dizabilitate la 50 de salariați. Nici măcar Parlamentul României nu respectă această regulă.
Gabriel Șelaru locuiește în același sat cu Flavian. Are 38 de ani și nu poate să vorbească. Știe engleză și italiană, dar nimeni nu vrea să-l angajeaze. E izolat și abandonat în acest sat. Pe o hârtie își așterne strigătul de ajutor. Vrea să muncească pentru a trăi.

În aceeași strategie se arată că Agenția pentru Ocupare a Forței de Muncă, instituție care ar trebui să organizeze cursuri, să-și dea silința să le găsească oamenilor de lucru, nu face nimic.

AJOFM Telorman. Nelu Oprea este director.

Nelu Oprea, directorul AJOFM Teleorman: „Funcționează. O s-o facem să funcționeze.Ba da, funcționează. Dacă facem o probă, acum o pornim. Trebuie să aduc omul”.

În Teleorman sunt 14.000 de persoane cu dizabilități. Oprea, în terorie, ar trebui să se ocupe și de școlirea și angajarea celor care pot lucra, cum e cazul lui Gabriel. Directorul face bilanțul. În Zimnicea, Teleroman, Geta Enache își îmbracă fiul. A solitat primăriei sporul de 15% pentru condiții vătămătoare. A fost refuzată.

Geta Enache: „Am făcut demersurile necesare, unde ne-au comunicat că nu au medic pentru expertizarea locului de muncă... Și răspunsul ăsta e de la Primărie”.

Procedura spune că un medic de la Direcția de Sănătate ar trebui să constate condițiile vătămătoare la fața locului, dar în tot județul și județele din jur, nu există. Direcția de Sănătate Teleorman. Florentina Ancu e director.

În Zimnicea funcționează un centru de zi pentru copiii cu dizabilități de pe tot sudul județului Teleorman. Un singur copil era la recuperare. Și despre această realitate dureroasă se vorbește în startegia „O Românie echitabilă”. Dacă ar exista astfel de locuri și specialiști, mulți copii cu probleme ar fi recuperați, dar nu există, și copiii de acum vor fi adulții de mâine cu dizabilități, pentru care statul va plăti și îi va condamna la subzistență.

Mihai Neșu, fostul fotbalist care a ajuns în scaunul cu rotile

Alex Dima: Complexul pentru Recuperare Sfântul Nectarie, la câțiva kilometri de Oradea, este contruit de fostul fotbalist Mihai Neșu. Sunt 12 ani de când Mihai a ajuns în scaunul cu rotile, în urma unui accident pe terenul de fotbal. Știe prea bine ce înseamnă suferința. Așa că, a pornit un proiect întins pe mai bine de 20.000 metri pătrați. Centrul va avea piscină, spații pentru părinți, locuri de relaxare și multă lumină.

Mihai Neșu: „La clinica din Olanda unde stăteam era și o secție de copii, și mi-a venit gândul că mi-ar plăcea să fie ceva pentru copii. Credeam că o să fac pentru 20-30 de copii, nu să ia o amploare atât de mare. Nu credeam că o să fim căutați și să ne dezvoltăm atât de mult”.

Din 2016 a deschis în Oradea o clinică. Peste 250 de copii au trecut până acum pe aici.

Iiulia Băcăran, directorul Fundației Mihai Neșu: „E tarapia care chiar pune copiii pe picioare. Am avut copii care, în câțiva ani, au ajuns să meargă singuri. E foarte eficientă”.

Alesia vine din Pitești la tratament. Mama a murit la naștere, iar tatăl face tot ce-i stă în putință să-și ajute copila.

Familia lui Bubu a venit aici din Buzău, în 2017.

Mama lui Bubu: „Auzind de centrul lui Mihai, ne-am pus în mașină și ne-am mutat aici, când era doar o sală de tratament. Săptămâna trecută a făcut primii lui trei pași singur. Are zece ani”.

Nouă terapeuți trimiși de Mihai la studii în străinătate lucrează cât e ziua de lungă.

Andrei: „Mulți întreabă ce lucrez la Fundația Mihai Neșu. Cum să plâng? Am lucrat un an de zile să îl fac să stea pe genunchi. Plâng de fericire, nu de tristețe”.

Eleonora a studiat în Anglia muzicoterapie. Acum o lună s-a mutat aici. Și rezultatele se văd. Copiii cărora nimeni nu le dădea nicio șansă, se pun pe picioare.

Iulia: „250 am ajutat, dar 250 de copii sunt extrem de puțin. Copiii care vin la noi sunt din toate județele și, o mare parte din ei, nu fac terapii. Nu au centre unde să poată merge”.

Tocmai de aceea, de doi ani, Mihai construiește centrul de la marginea orașului, pentru a primi la tratament mai mulți copii. Cu creionul în gură a desenat acest loc în amănunt, ani la rând. Acum, prinde formă. La intare a pus o biserică.

Mihai Neșu: „Vindecarea începe de la suflet. Din experiența mea am observat că dacă nu ai grijă de suflet, nu poți să îți ordonezi viața. Și cred că pentru familiile astea cu dizabilități, cred că au nevoie de sprijin sufletesc să poată accepta crucea pe care au primit-o cu dizabilitatea copiilor lor. Și să aibă o putere de la Dumnezeu să meargă mai departe, și să ia cele mai bune decizii”.

Aici vor fi grădini terapeutice, arene pentru echitație, multe săli de recuperare, spații de cazare.

Mihai Neșu: „Să fie ceva de lux. Nu ca snobism sau ceva, în ideea că mamele cu copiii cu dizabilități, ele nu au vacanță niciodată, cum vezi pe Facebook în nu știu ce resorturi, și atunci vrem să le creăm noi o cazare de lux. O bucătărie, centrul să nu arate a spital. Să arate ca și clinicile de lux din străinătate unde te duci și dai o grămadă de bani, și grădinile să te ducă cu gândul la vacanță... Ele să se poată bucura. Să respire undeva frumos”.

Pentru cei fără posibilități, tratamentul e gratis. E modelul pe care, într-o lume ideală, ar trebui să-l găsim peste tot în țară, să recuperăm din zecile de mii de copii care se zbat în suferință. Cinci milioane de euro s-au investit până acum în acest loc, din donațiile oamenilor.

În toamnă, Mihai vrea să deschidă centrul pentru pacienți. Astfel de locuri ar putea fi soluție pentru zecile de mii de copii, care au nevoie de ajutor în această țară. Politicienii și funcționarii statului ar trebui să coboare din înaltul scaunelor în care s-au instalat și stea de vorbă cu acești oameni, să le cunoască suferințele, să-i ajute. Noi, societatea, ar trebui să dăm dovadă de omenie, să-i integrăm și acceptăm, fiecare dintre noi să umblăm la propriul comportament, iar atunci când, în cale, ne iese un om cu dizabilitate, să nu îl mai considerăm handicapat.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă