Google si Microsoft vor include in sistemele de operare o functie de blocare a smartphone-urilor in caz de furt

61361968

Google si Microsoft vor include o functie de blocare a smartphone-urilor, in viitoarele versiuni ale sistemelor de operare, ca urmare a dovezilor ca astfel de masuri de securitate descurajeaza furturile.

Anuntul a fost facut de procuratura generala din New York, transmite Bloomberg. Companiile producatoare de tehnologie in domeniul telefoniei mobile au fost presate in ultimul an de autoritatile publice sa creeze functii prin care proprietarii de smartphone-uri sa poata dezactiva aparatele in caz de pierdere sau furt, limitand posibilitatea revanzarii acestora.

Peste 30% din furturile din marile orase implica telefoanele mobile, iar in unele cazuri au loc si acte de violenta, potrivit Comisiei Federale pentru Telecomunicatii. In urma introducerii de catre Apple, in luna septembrie, a unei functii de blocare, furturile de iPhone-uri au scazut puternic in unele orase, a declarat procurorul general din New York, Eric Schneiderman.

Organizatia Secure Our Smartphones Initiative (Initiativa pentru Siguranta Smartphone-urilor) a anuntat joi, intr-un raport, ca furturile din New York care au avut ca obiect produse ale Apple au scazut cu 19% in primele cinci luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In San Francisco si Londra, furturile de produse Apple au scazut cu 38%, respectiv 24%, potrivit biroului lui Schneiderman. "Statisticile publice joi ilustreaza eficienta extraordinara a functiilor de blocare, iar angajamentele asumate de Google si Microsoft reprezinta pasi inainte catre siguranta consumatorilor", se arata intr-un comunicat al lui Schneiderman.

Potrivit companiei de analiza a pietei ComScore, sistemul de operare Android are o cota de 52,5% pe piata americana, Apple de 41,4%, iar Microsoft de 3,3%. In acest an, telefoanele cu sistem Android vor avea o cota de 80,2% pe piata mondiala, iar Apple, cu platforma iOS, de 14,8%, conform firmei de cercetare IDC.

Grupul CTIA-The Wireless Association din Washington, reprezentand industria wireless, a anuntat in aprilie ca membrii sai vor oferi de anul viitor o tehnologie care va permite clientilor, de la distanta, sa stearga si sa faca inoperabile datele din telefoane, in caz de furt.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61275267
Apple pregateste mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care il va lansa probabil in toamna. Gadgetul cu peste 10 senzori
Apple pregateste mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care il va lansa probabil in toamna, au declarat surse apropiate situatiei.
61531496
Reteaua sociala Facebook a picat joi dimineata. "Sorry, something went wrong”
Din motive necunoscute, cea mai populara retea sociala din lume a avut joi, 19 iunie, o “pana”.
61531717
Planul de peste 3 miliarde de euro al UE pentru un viitor SF in doar 7 ani. Internetul 5G, calea spre orasele inteligente
Internetul 5G ar permite descarcarea unui film de o ora la rezolutie HD in doar 6 secunde, spun autoritatile europene.