Scrisoare catre Michael Jackson!

60343787

Alexandra, din Bucuresti, utilizator al www.stirileprotv.ro, ne-a trimis o impresionanta scrisoare dedicata lui Michael, in care si-a asternut cele mai intime ganduri si sentimente despre si pentru Regele muzicii pop. Va invitam si pe voi sa o cititi.

Michael...

Ce as putea sa-ti spun mai mult decat ca mi-ai atins sufletul iremediabil? Esti Artistul, cel care a fermecat scena si inimile unui glob intreg, miscand lumea cu o forta care a lasat orice alt artist in urma pentru totdeauna. Esti incredibil de delicat, imi place sa-ti studiez fiecare imbratisare, dintre cele pe care le imparteai cu generozitate fanilor; chiar si atunci cand paseai parca nu functiona pentru tine gravitatia, erai ca o boare, cu tine totul parea posibil. Ca printr-o pirueta iti raspandeai bunatatea si zambetul luminos peste toti cei care au avut norocul sa te cunoasca si peste noi, fanii tai... In momentele astea imi amintesc vorbele tale din martie catre noi: "Va iubesc pe toti, serios, trebuie sa stiti asta.. din adancul sufletului meu.." La fel si noi. We love you more, M...
Unii au gasit ca se pot lega de bunatatea ta imensa, de dragostea ta neafectata, de generozitatea ta.. Lasa-i. Dragostea unei lumi este mai importanta. Asta arata ca niciunul dintre mesajele pe care ni le-ai lasat nu s-a pierdut. Nici macar unul.

Trebuie sa-ti spun, Michael, ca iubesc fiecare nota a ta, cantata, vorbita sau scrisa.. fiecare miscare, fiecare zambet, fiecare fastacire, fiecare imbratisare.. Lumea mea rasuna de tine. Esti cel mai frumos si binecuvantat om pe care mintea mea a avut sansa sa-i contemple. Om si geniu, copil si intelepciune.

Multumim pentru vindecare! Lumea asta e mai buna prin tine, pentru ca tu inspiri in oameni tot ce e mai bun. Sau cum spune mama: Dumnezeu ne mai trimite din cand in cand pe cineva asa ca Michael ca sa avem un termen de comparatie.. Sa vedem cum stam cu frumusetea sufletului..

Sa stii ca cei mici de la Leaganul Sfanta Ecaterina au crescut frumos, cu speranta in suflet, pentru ca un moment pe care l-ai daruit lor acum multi ani a dat roade in sufletul lor; sa stii ca Farkus, copilul din Ungaria caruia i-ai salvat viata cu transplantul, este sanatos si bine. Sa stii ca pamantul iti canta cantecele. Ti-am dedicat o alee in parc. Ti-am ascultat concertul. Oamenii te iubesc. Cei mici iti invata versurile, sunt fascinati de tine, se imbraca la fel.. Sa stii ca mama, tata, Miky, Hari, Iuli, Alina, Anton, bunica mea - oameni importanti din universul meu, se gandesc la tine cu dragoste.

Sa stii ca 14 septembrie 1996 ramane in memoria mea ca cel mai frumos concert din viata mea si posibil cea mai frumoasa zi, caci probabil nu ma voi mai intalni cu acele emotii incredibile de a te vedea live. Aveam 11 ani si mai stiu si cum era vremea in ziua aceea.. Tata mi-a gasit de curand agenda unde aveam scrise versurile melodiilor tale.. ascultam casetele cu tine pana le toceam, ca sa inteleg mai bine ce spui.. si transcriam.. transcriam.. am mai gasit poze cu tine si biletul de la concert, lipit cu grija pe o foaie decupata, astfel incat sa se poata vedea si ce scrie pe spate.. langa am descris un pic ziua concertului si cat de intens a fost totul.. imi amintesc cum, la sfarsitul concertului (cu toate insistentele mele, am stat in tribuna pentru ca tata credea ca sunt prea mica sa ma storcesc cu fanii langa scena), am ramas acolo o vreme, pana cand esarfele imense care incadrau scena si imitau flacari au inceput usor usor sa cada.. Tot ce voiam era sa te strang in brate. Asta mi-as dori si acum. Ma gandesc la tine. Mi-e foarte dor de tine, esti parte din mine, din familia si viata mea.. cum as putea sa te las vreodata?.. Mi-e foarte greu, incerc sa-mi lipesc cioburile astea de inima. Deocamdata nu merge. Dar cine stie.. Cine a stiut ca va durea atat??.. N-am prevazut nimic.. Iti promit ca-mi voi trai viata intr-un mod care sa-ti faca onoare si ca in toate momentele mele frumoase vei fi cu mine, ca sa le vezi prin ochii mei..

Pot s-o spun acum: te iubesc, te-am iubit toata viata. Esti eroul meu frumos. Esti tu, Michael. Acelasi caruia i-am scris o scrisoare cand aveam 11 ani, mentionand pe plic, langa adresa, cu carioca roz: "If you have a heart, give this letter to Michael".

Sa nu-ti fie teama. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa aiba grija de tine pentru totdeauna, sa te mangaie cu Odihna, Iubire, Pace, Bucurie, Frumusete. Iar tu sa stii ca te iubesc cu adevarat. Eu si alte milioane si milioane care am fi vrut sa ne iei in brate si sa dansam. Cine stie.. Poate candva.. Eu nu ma pot desparti de tine.

We will be there!

Cu dragoste,
Alexandra

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60353439
Muntii Dognecei plini de gunoaie! Turistii nu dau doi bani pe ecologie

Indiferenta totala! De asta dau dovada multi dintre turistii care ajung in Muntii Dognecei, un paradis natural din Carpatii Occidentali. Mediul inconjurator este "torturat" fara mila si sufocat sub gramezi de gunoie.

60353597
Uite cat de usor se fura in Romania, partea a II-a: hotie in farmacie!

S-a intamplat din nou! De data aceasta in zona Pantelimon - Iancului, in sectorul 2 din Bucuresti. Un tanar a fost surprins de camerele de supraveghere in timp ce fura un telefon mobil, dintr-o farmacie.

60353541
Incendiu intr-o comuna din Maramures. Acoperisul unei pensiunii, distrus

Incendiul puternic a izbucnit in cursul noptii de joi, in comuna Moisei din Judetul Maramures, la o pensiune cu restaurant si brutarie.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.