Ministerul Educaţiei vrea ca orele remediale să fie făcute „faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea

elevi, scoala
Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, marţi seară, că instituţia pe care o reprezintă a adresat mai multe solicitări MInisterului Sănătăţii.

Una dintre acestea vizează orele remediale, care ar trebui făcute „faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea. De asemenea, s-a cerut ca simularea examenelor naţionale, dar şi examenele propriu-zise să de desfăşoare cu prezenţă fizică, transmite News.ro.

„Ministerul Educaţiei a solicitat Ministerului Sănătăţii cinci lucruri, nu doar purtarea măştii sau nepurtarea măştii. Am solicitat în primul rand desfăşurarea orelor de activitate remedială, care trebuie să înceapă foarte curtând, desfăşurarea lor exclusiv faţă în faţă, indiferent de scenariu, evident făcând abstracţie de situaţiile în care localitatea este în carantină, dar în cele trei scenarii să funcţionăm cu grupele pentru activitatea remedială dintr-un motiv foarte simplu: aceste grupe vor fi în medie de 12 elevi, adică acolo se poate asigura o distanţare suficientă, astfel încât riscurile epidemiologice sa fie minime, dar să permitem şi participarea elevilor de clasele V, VI, VII”, a declarat Sorin Ion la B1 TV, marţi seară.

Au mai fost făcute solicitări în privinţa învăţământului special.

„Am solicitat permiterea învăţământului faţă în faţă a elevilor de la învăţământul special, pentru ca grupele de studiu sunt foarte mici, maximum 10 copii odată, iar învăţământul online este extrem de dificil, dacă nu imposibil”, a mai declarat Sorin Ion.

Citește și
VIDEO. Un copil de 9 ani, orb din naștere, este profesor la o școală aflată într-o zonă de război
VIDEO. Un copil de 9 ani, orb din naștere, este profesor la o școală aflată într-o zonă de război
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au cerut ca simulările examenelor naţionale şi examenele propriu-zise să fie cu prezenţă fizică, iar masca de protecţie să dispară de la orele de sport.

„Am solicitat ca simulările examenelor naţionale, cele care se vor desfăşura la sfârşitul acestei luni, dar şi examenele propriu-zise să se desfăşoare cu prezenţă fizică totală. Evident, în acele zile neparticipând la şcoală ceilalţi elevi. Nu îl ultimul rând, argumentul nostru pentru a renunţa la măştile de protecţie în timpul orelor de sport sunt convins ca cel puţin pentru aceste ore desfăşurate pe terenul de sport va fi înţeles şi permis. Măsura purtării măştii poate fi înlocuită de o distanţare cât mai mare şi în cazul sălilor de aerisire permanentă”, a mai declarat secretarul de stat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
Citește și...
Învățător din Iași, acuzat că țipă și bate elevii. O mamă a instalat o cameră video pe hainele fetei
Învățător din Iași, acuzat că țipă și bate elevii. O mamă a instalat o cameră video pe hainele fetei

Ţipă la elevi şi chiar îi loveşte. Sunt acuzaţiile scandaloase aduse unui învăţător de la o şcoală din Iaşi.

VIDEO. Un copil de 9 ani, orb din naștere, este profesor la o școală aflată într-o zonă de război
VIDEO. Un copil de 9 ani, orb din naștere, este profesor la o școală aflată într-o zonă de război

Chiar dacă trăiesc într-o zonă de război, sute de copii din orașul Taiz, Yemen, nu renunță la școală. Micuții studiază într-o unitate de învățământ care a fost afectată serios de luptele dintre guvernul țării și rebelii Houthi.

Elevii din anii terminali ar putea să meargă fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu
Elevii din anii terminali ar putea să meargă fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat sâmbătă seară că va propune ca elevii din anii terminali, din clasele a VIII-a şi a XII-a, să meargă fizic la cursuri şi în cazul în care şcoala intră în scenariul roşu.

Un profesor din București s-a afișat în lenjerie intimă în fața elevilor, la un curs online
Un profesor din București s-a afișat în lenjerie intimă în fața elevilor, la un curs online

Ministrul Educației a trimis Corpul de Control la Școala Centrală din București, după ce un profesor de fizică le-a arătat chiloții adolescenților, în timpul orelor online.

Recomandări
Florin Piersic a fost operat, medicii i-au scos proteza de la genunchi. Actorul este la terapie intensivă, în stare stabilă
Florin Piersic a fost operat, medicii i-au scos proteza de la genunchi. Actorul este la terapie intensivă, în stare stabilă

Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul Foișor din București, unde medicii i-au îndepărtat proteza de la genunchi de la care au pornit toate problemele îndrăgitului actor.  

Doctorul de la Polizu care a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă și într-un sac legat, după naștere, e deranjat de acuzații
Doctorul de la Polizu care a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă și într-un sac legat, după naștere, e deranjat de acuzații

Doctorul Florian Robe, de la Spitalul Polizu, acuzat că a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă de oțel, iar apoi într-un sac legat la gură, cere ridicarea sechestrului și consideră că anumite probe din dosar au fost interpretate în defavoarea sa.  

Ce spune ministrul Sănătății despre presupusa infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale
Ce spune ministrul Sănătății despre presupusa infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.