Câți elevi s-ar putea întoarce în școli din 8 februarie. Anunțul ministrului Educației

62155079
StirilePROTV

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea merge la şcoală din 8 februarie.

"Datele se pot schimba (...) vom vedea fotografia momentului în data de 2 februarie (...) O estimare făcută acum câteva zile era de 1,4 milioane de elevi din cei 2,9 milioane de elevi", a declarat Cîmpeanu, sâmbătă, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

El a precizat că pentru cei 500.000 de studenţi există un alt regim, fiecare universitate urmând să decidă dacă aceştia vor face cursurile în sistem fizic, online sau hibrid.

"Am constituit un grup de monitorizare a acţiunilor necesare pentru pregătirea şcolilor la nivelul Ministerului Educaţiei. Acest grup a cerut raportări cu o cadenţă săptămânală cu privire la stocurile de substanţe sanitare, de măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora. În fiecare zi de vineri, din toată ţara există obligativitatea raportării către ministrul Educaţiei a situaţiei până în data de 8 februarie şi după 8 februarie, pentru a putea să ne asigurăm că nu se produc sincope în elementele necesare protecţiei stării de sănătate a celor care vor merge în şcoli. E vorba, acolo unde rata de infectare e sub 1 la mia de locuitori, de toate şcolile, între 1 şi 3 la mie - de grădiniţe, învăţământ primar şi clase terminale şi să sperăm cât mai puţine zone vor fi în scenariu roşu, acolo unde se deschid cu prezenţă fizică doar grădiniţele şi clasele I - IV", a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Bugetul Educației pe 2021

 

Sorin Cîmpeanu a mai declarat că bugetul Ministerului Educaţiei trebuie să fie în 2021 de minim 28.276.000.000 de lei.

"PIB e o noţiune volatilă, mai ales în anul în care suntem acum, de aceea eu m-am raportat la o valoare absolută, la execuţia bugetară care este de 28.276.000.000 în bugetul Ministerului Educaţiei, execuţie pe anul 2020, la care se adaugă (...) tot bugetul din cote defalcate de TVA gestionat de autorităţile locale în care intră, spre exemplu, bursele elevilor, unde am cerut 530 de milioane de lei în plus faţă de anul trecut. Există costul standard destinat cheltuielilor materiale pe fiecare şcoală, unde am avut cereri de creştere masivă, deci sunt toate aceste aşteptări. 28.276.000.000 de lei trebuie să fie minim minimorum bugetul Ministerului Educaţiei (...) sub acest plafon al execuţiei bugetare pe anul trecut, eu personal nu ştiu cum să fac lucrurile atât de necesare în educaţie", a spus ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum va fi recuperată materia predată în timpul şcolii online. Profesorii, plătiţi cu 100 de lei pe oră

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că Ministerul pregăteşte o OUG care prevede organizarea de ore, cu prezenţa fizică a elevilor, pentru recuperarea materiei pierdute din cauza predării online.

Ministrul Educației a decis să reducă numărul elevilor dintr-o clasă la 24 sau 26

Elevii care vor intra din toamnă la liceu vor avea mai puțini colegi. Ministrul Educației a decis să reducă numărul celor înscriși în clase.

Se reduce numărul de elevi în clasele de liceu. Ordinul semnat de ministrul Educației

Numărul de elevi din clasele de început de ciclu în învăţământul liceal cu frecvenţă - zi se va reduce, a decis ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.