Stresul si consumul de alcool, in stransa legatura cu Facebook

61306222

Studenţii din primii ani care se plâng de un nivel ridicat al stresului şi cărora le place să consume alcool sunt mai predispuşi la a se "lega" emoţional de reţelele de socializare

decât cei care spun că nu se simt stresaţi şi nu consumă alcool, arată un studiu recent.

În încercarea de a afla ce le determină pe unele persoane să apeleze la Facebook pentru a stabili legături cu alţii, Russell Clayton, student doctorand la Şcoala de Jurnalism din Missouri, a descoperit că anxietatea şi consumul de alcool joacă un rol important în acest sens.

Pentru lucrarea sa de doctorat, care urmează să fie publicată şi în numărul din mai al revistei Computers in Human Behavior, Clayton a analizat comportamentul a peste 225 de proaspăt admişi la Universitate din punct de vedere al emoţiilor, anxietăţii, nivelului de socializare, dar şi al consumului de alcool şi marijuana.

Realizatorul studiului a descoperit astfel că studenţii care se declarau deopotrivă anxioşi şi mari consumatori de alcool păreau să fie mult mai legaţi din punct de vedere emoţional de Facebook, informează cnet.com. De asemenea, cei care au raportat că sunt singuri în viaţa de zi cu zi sau prezintă stări de anxietate aveau la rândul lor conturi pe Facebook pe care le accesau zilnic, dar nu se simţeau legaţi emoţional de persoanele cu care erau prieteni pe acea reţea de socializare.

"Când oamenii sunt legaţi emoţional de Facebook, accesul la fotografii sau la alte postări ale prietenilor în timp ce aceştia consumă alcool îi motivează să se angajeze în comportamente similare în loc să se adapteze unei vieţi sociale normale", susţine Russell Clayton.

La polul opus, consumul de marijuana arată că este vorba despre absenţa oricărei conexiuni emoţionale cu resprectiva reţea de socializare. "Consumul de marijuana este mai puţin normativ, ceea ce înseamnă că tot mai puţine persoane postează pe Facebook imagini făcute atunci când folosesc acest drog. De asemenea, am demonstrat că aceia care fumează marijuana în mod frecvent sunt mai puţin predispuse de a se ataşa emoţional de Facebook", susţine Clayton.

Dacă Facebook este terapeutic pentru cei care se confruntă cu stări de anxietate este un subiect în continuare îndelung dezbătut. Un studiu efectuat în 2012 a arătat că persoanele care accesează site-urile de socializare în mod regulat îşi schimbă comportamentul în mod negativ, ceea ce implică şi dificultăţi de socializare în viaţa reală sau de relaxare.

Iar, în contextul în care apare întrebarea: "Cine a fost prima, anxietatea sau socializarea?", Facebook pare să pairdă teren în faţa Twitter sau Instagram. Nivelul de stres şi consumul de droguri al utilizatorilor acestora, în timpul folosirii acestor site-uri este, fără îndoială, iminent, apreciază specialiştii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61306215
24 de KARATE | Cele trei lucruri pe care trebuie sa le eviti cand antrenezi copii! Ce nu trebuie sa faci niciodata? Afla aici:

"In coltul antrenorului”, cu Florian Ceafalau. Totul despre Karate, Debarbati.ro recomanda o serie de 24 de articole despre cel mai cunoscut sport de contact!

61304702
Vezi cum va arata urmatorul BMW X6!

BMW abia a lansat modelul X4 si deja pregateste un urmas pentru fratele mai mare, X6!

61304690
Asa arata cea mai rapida decapotabila de pe Pamant!

 Viteza maxima pe care a atins-o e incredibila: 408,84 km/h!

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.