Ghetarii de la Polul Nord au ajuns la un minim istoric: Cum ne poate afecta acest lucru in perioada urmatoare

61316962

Organizaţia mondială de meteorologie (OMM), agenţie aparţinând ONU, s-a declarat joi alarmată de "topirea record a gheţarilor în Oceanul Arctic, în perioada august-septembrie"

OMM a mai confirmat că anul 2012 se încadrează printre cei zece cei mai călduroşi ani înregistraţi vreodată, de la începutul cercetărilor, în 1850.

Recordul precedent de topire a banchizei datează din anul 2007.

În 2012, topirea record a banchizei arctice, constatată în august-septembrie s-a tradus prin date inferioare valorii de 18% a precedentului record din 2007, de 4,18 milioane de kilometri pătraţi.

"Datele de anul acesta indică o diminuare de 49% în comparaţie cu media minimelor din perioada 1979-2000", precizează OMM.

Calota glaciară din Groenlanda a fost şi ea "topită foarte puternic la începutul lunii iulie", atingând valoarea de 97% la mijlocul lui iulie, fiind vorba despre cea mai importantă topire de la începutul observaţiilor din satelit, demarate în urmă cu 34 de ani".

"Este un semn îngrijorător al încălzirii globale", a declarat secretarul general al OMM, francezul Michel Jarraud.

În 2012 s-au produs şi alte fenomene extreme, precum seceta şi cicloanele tropicale. Variabilitatea naturală a climei a provocat aceste extreme, însă caracteristicile fizice ale acestor fenomene meteorologice şi climatice rezultă din ce în ce mai mult din schimbările climatice", a adăugat el.

Pentru a ilustra această schimbare climatică, OMM a invocat faptul că furtunile de coastă, precum Sandy, produc în prezent importante inundaţii de coastă. Nivelul mării a crescut cu 20 de centimetri începând cu 1880, a precizat OMM.

Uraganul Sandy a provocat peste 100 de victime şi a cauzat pagube importante în Caraibe. În Statele Unite, numărul victimelor s-a ridicat la 130, iar pagubele sunt estimate la mai multe miliarde de dolari.

OMM a mai precizat că anul 2012 ocupă locul al nouălea în topul celor mai călduroşi ani, în pofida influenţei de la începutul anului a fenomenului meteo La Nina, care are ca efect răcirea climei.

În noiembrie 2012, OMM a precizat, pe baza primelor zece luni ale anului, că 2012 a fost marcat de recorduri de căldură, precum şi topiri record ale banchizei arctice, excluzând perioadele de frig extrem.

În 2012, temperatura medie la suprafaţa planetei a prezentat o anomalie pozitivă de 0,45 grade Celsius, în comparaţie cu valoarea normală, calculată pentru perioada 1961-1990.

"Pentru cel de-al 27-lea an consecutiv, temperatura medie la suprafaţa pământului şi oceanelor este peste valoarea normală, calulată pentru perioada 1961-1990", precizează OMM, adăugând că anii cuprinşi între 2001 şi 2012, "se numără printre cei mai calzi 13 ani observaţi vreodată ".

Încălzirea continuă a straturilor inferioare ale atmosferei rămâne îngrijorătoare, a precizat Michel Jarraud.

Potrivit lui, "încălzirea va continua", din cauza creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă.

Indicaţiile publicate joi de OMM fac parte din Declaraţia organizaţiei asupra stării climei globale din 2012.

Această declaraţie reprezintă punctul de plecare a sesiunii Comitetului Executiv al OMM, care se va reuni în perioada 15-23 mai.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61316626
Din ce in ce mai multi romani aleg sa faca asta: Cea mai buna metoda pentru a scapa de aglomeratie:

Romanii au prins gustul deplasarilor ieftine, iar acest lucru s-a vazut de1 Mai, atunci cand multi turisti au ales sa plece spre mare impartind masina cu altii.

61316527
Ce trebuie sa mananci si sa bei ca sa ramani tanar: Studiul care te invata cum este corect sa mananci:

Anumite alimente sau băuturi consumate în exces ne fac să îmbătrânim. Huffington Post a realizat o listă a mâncărurilor şi băuturilor pe care ar trebui să le consumăm ponderat sau, dacă se poate, să nu le consumăm deloc.

61316522
Boala incredibila produsa de Facebook: peste 350.000.000 de oameni sufera de ea! Care sunt simptomele:

Cel mai mare portal de socializare a ajuns sa produca o boala de care sunt bolnavi peste 350 de milioane de oameni.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.