Dansul ursului, din România, recunoscut în toată lumea ca simbol al sărbătorilor de iarnă. Ce semnifică, de fapt, tradiția
Crăciunul a devenit sărbătoarea dominantă în calendarul cultural occidental, dar ecouri ale trecutului precreștin pot fi încă găsite pe tot continentul.
Crăciunul este sărbătoarea dominantă în iarna occidentală, cu personaje imediat recunoscute: Iisus, Sfânta Familie și personaje care aduc cadouri, precum Moș Crăciun și cei trei magi, scrie BBC.
Dacă priviți mai atent, veți descoperi un ansamblu misterios de personaje din umbră care populează sărbătorile de iarnă din Europa, șoptind ecouri ale trecutului precreștin. Unele seamănă cu personaje tipice din mituri și legende, precum vrăjitoarele și demonii; altele au o tentă animistă, invocând spiritele naturii.
Istoric, Biserica a încercat să elimine aceste personaje folclorice, dar multe dintre ele au supraviețuit, adesea fiind absorbite în obiceiurile culturale creștine. Astăzi, ele oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care folclorul și tradițiile religioase se întrepătrund, formând baza unor festivaluri vibrante pe care călătorii le pot experimenta singuri.
Dansul ursului, România
România găzduiește cea mai mare populație de urși bruni din Europa, în afara Rusiei, cu până la 8.000 de exemplare care cutreieră versanții împăduriți ai Munților Carpați, așa că nu este de mirare că această creatură înfricoșătoare a devenit un simbol puternic al puterii spirituale în cultura românească.
Dansul Ursului îi vede pe locuitorii orașului îmbrăcați în piei de urs adevărate – care au fost transmise din generație în generație și cântăresc până la 40 kg – și defilând prin oraș în timp ce dansează pe ritmurile tobelor și flautelor pan cântate de muzicieni în costume tradiționale populare.
Dansul principal îi vede pe urși murind simbolic și înviind, reprezentând reînnoirea pentru anul care urmează. Se crede că ritualul își are originea la geto-daci, triburile indo-europene care au precedat sosirea romanilor în România.
Geto-dacii considerau urșii animale sacre, simbolizând puterea și viața nouă, în așa măsură încât erau cunoscuți pentru faptul că ungeau nou-născuții cu grăsime de urs. Dansul Ursului are loc în nord-estul României, dar cel mai faimos festival se desfășoară în orașul Comănești.
Festa della Befana, Italia
Imaginea unei vrăjitoare care zboară noaptea pe o mătură poate părea incompatibilă cu creștinismul. Și totuși, în Italia, o țară predominant catolică, aceasta este forma pe care o ia La Befana, care aduce cadouri în noaptea de 5 ianuarie (cunoscută și sub numele de Ajunul Epifaniei).
Befana are multe similitudini cu Moș Crăciun. Ea zboară noaptea pentru a le aduce cadouri copiilor, la fel ca Moș Crăciun, și chiar intră în casele lor prin coșul de fum – motiv pentru care este de obicei reprezentată acoperită de funingine. Ea are și o funcție morală, recompensând copiii care s-au comportat bine cu cadouri constând în jucării și caramelle (bomboane tari) și pedepsindu-i pe cei care au fost neascultători, lăsându-le bucăți de cărbune.
Befana ar putea avea origini precreștine – ea are similitudini cu Strenua, zeița romană a cadourilor de Anul Nou – dar a fost cooptată în creștinismul italian printr-un mit conform căruia ea i-a adăpostit pe cei trei magi când aceștia se îndreptau să-l întâlnească pe pruncul Iisus.
Befana se regăsește în folclorul din toată Italia, dar se consideră că locul ei de origine este orașul Urbania din regiunea Marche, unde este sărbătorită în fiecare ianuarie cu Festa della Befana. Aproximativ 30.000 de spectatori vin în oraș pentru a gusta befanini (biscuiți cu aromă de rom, în formă de vrăjitoare), pentru a vedea cea mai lungă ciorapă din lume (impresionantă, de 50 m) defilând prin oraș și pentru a face cumpărături la târgurile pop-up care vând ceramică locală din majolică. Există chiar și vrăjitoare costumate care dansează pe stradă și „zboară” (pe tiroliană) între turnurile bisericilor pe cozile de mătură.
Krampusnacht, Alpii europeni
Data de 6 decembrie marchează sărbătoarea Sfântului Nicolae, un episcop grec din secolul al III-lea care a devenit sfântul patron al copiilor și este originea reală a legendei Moșului Crăciun. În Alpii din Europa Centrală, în special în Bavaria, Austria și Tirolul de Sud, Ziua Sfântului Nicolae este marcată, la fel ca Epifania italiană, prin oferirea de cadouri copiilor cuminți.
Cu o seară înainte, însă, are loc un eveniment mult mai întunecat și mai înfricoșător: Noaptea Krampus. Folclorul din această parte a Europei povestește despre Krampus, o figură demonică – jumătate om, jumătate capră, descrisă cu o limbă uriașă care se mișcă, blană întunecată, coarne și ochi sălbatici – care, la fel ca Befana și Moș Crăciun, pedepsește copiii neascultători. Metodele lui Krampus sunt însă mai severe: el bate copiii cu nuiele de mesteacăn sau, dacă se comportă foarte urât, îi duce direct în iad într-un coș pe care îl poartă în spate. Krampus este prezentat ca asistentul Sfântului Nicolae, iar acest cuplu ciudat apare adesea împreună pe felicitările de sărbători.
Originile exacte ale lui Krampus s-au pierdut în istorie, deși, la fel ca în cazul Befanei, este probabil ca el să fi fost un personaj folcloric necreștin care a fost absorbit în tradiția Crăciunului. În prezent, în noaptea de 5 decembrie are loc Krampuslauf (Cursa Krampus), când locuitorii orașelor și satelor din regiunile alpine poartă măști și costume Krampus, beau cantități semnificative de șnaps (băutura preferată a lui Krampus) și scutură clopote pentru a alunga spiritele rele.
Krampus Runs are loc în toată Austria și Tirolul de Sud, dar unul dintre cele mai mari și mai accesibile evenimente are loc în orașul vechi din Salzburg.
Mari Lwyd, Țara Galilor
În Țara Galilor, perioada Crăciunului și Anului Nou este marcată de unul dintre cele mai impresionante obiceiuri populare britanice: Mari Lwyd. Această tradiție străveche constă într-un craniu de cal decorat cu beteală și panglici, cu orbite încrustate cu globuri, totul fiind atașat de un stâlp și un cearșaf și purtat ca costum de un bărbat din localitate. Acesta merge apoi împreună cu un grup de acoliți prin cartier, bătând la uși și cerând, prin intermediul unor versuri, să fie lăsat să intre și să i se ofere mâncare și băutură.
Practici similare sunt caracteristice și altor festivaluri – „trick-or-treating” de Halloween sau colindatul din ușă în ușă de Crăciun. În cazul Mari Lwyd, este o variantă a wassailing-ului, în care oamenii mergeau din casă în casă cântând și oferind o băutură dintr-un wassail – un bol mare cu punch care conținea vin fiert sau cidru – în schimbul unor cadouri.
Mari Lwyds pot fi văzuți în sudul Țării Galilor în perioada Crăciunului și Anului Nou, dar cel mai mare eveniment are loc în orașul Chepstow, la granița cu Anglia, în fiecare ianuarie, când zeci de acești cai scheletici ciudați coboară pe străzi. Fiecare dintre ei este însoțit de un grup de dansatori Morris, care susțin spectacole în tot orașul înainte de a se îndrepta împreună cu Mari Lwyds către muzeul orașului, diverse pub-uri și Castelul Chepstow, unde bat la ușă, făcând referire la tradiția wassail de a merge din casă în casă.
