Război între interlopii români din Spania. Cum s-a aruncat unul dintre ei singur în aer

62082281
iStock

Zece persoane au fost trimise în judecată de DIICOT, sub acuzaţia că fac parte dintr-o grupare care a obligat mai multe tinere să se prostitueze în zona capitalei Spaniei, Madrid.

Liderul organizației criminale a fost ţinta unui atentat cu bombă pus la cale de un interlop închis în România, relatează Agerpres.

Procurorii mai susţin că liderii acestei grupări primeau informaţii confidenţiale de la poliţişti români.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, zece persoane au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor şi trafic de influenţă.

Începând cu anul 2013, patru dintre inculpați au inițiat grupul infracțional organizat, care a acţionat în mod coordonat pentru racolarea și exploatarea mai multor tinere pe teritoriul Spaniei, în zona orașului Madrid, precum și spălarea banilor obținuți.

Autoritățile din Spania au dovezi că membrii grupării au săvârșit infracțiunile de exploatare sexuală, vătămare și constrângere.

În anul 2014, liderul grupării, care locuia în orașul Parla, a fost vizat de un atac cu bombă eșuat, pus la cale tot de un interlop român. Românul angajat să amplaseze bomb ape mașina liderului grupării a detonat din greșeală dispozitivul și și-a pierdut o mână și un picior.

„La sfârşitul anului 2014, în oraşul Parla (Madrid), în imediata apropiere a domiciliului inculpatului T. M., a fost detonată o încărcătură explozivă, în urma căreia un cetăţean de naţionalitate română şi-a pierdut o mână şi un picior.
Respectivul accident s-a produs în momentul în care victima se pregătea să instaleze dispozitivul exploziv, la ordinul unui cetăţean român, în vehiculul folosit în mod obişnuit de către inculpatul T. M. Cel care a pus la cale tentativa de omor, era mâna dreaptă a unui cunoscut lider, care ispăşeşte la ora actuală o condamnare în România şi care s-a aflat la conducerea interlopilor români din Spania timp de mai mulţi ani"
, mai spun procurorii.

Investigația comună a României și Spaniei a început în anul 2017. Unul dintre membrii organizației obținea în mod ilegal informații de la agenți ai Poliției Române, pentru a influența declarațiile femeilor care depuneau plângere în Spania. Cu informațiile personale obținute de la poliție, femeile obligate să se prostitueze erau amenințate în cazul în care se hotărau să depună plângere la poliție.

O parte din membrii grupării acționau ca informatori ai poliției, oferind informații reale sau false, în scopul de a ajuta la destructurarea grupărilor rivale.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Dâmbovița.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62046111
Un bărbat băut a atacat un polițist cu o pisică, în Moscova. Ce riscă agresorul

Un bărbat din Moscova riscă până la 5 ani de încisoare, după ce a atacat un polițist cu o pisică, în 2018.

62089148
Casa unor romi din Argeș, demolată de autorități. Era construită pe un sit arheologic

O familie care și-a făcut o locuință pe un sit arheologic a fost evacuată, iar casă a fost pusă la pământ cu un buldozer.

62089123
Și-a ridicat tricoul în timpul unui meci, dar acum trebuie să plătească o sumă uriașă

Trei modele au primit o amendă uriașă, după ce și-au ridicat bluzele, în timpul unui meci de baseball.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.