Ogepa, scos la la pensie după 11 ani în Jandarmerie, şi-a cunoscut noii stăpâni - doi soţi din Târgu Neamţ

×
Publicitate

După 11 ani de misiuni îndeplinite cu succes alături de jandarmii din Bacău, un superb ciobănesc german a ieşit la pensie. Şi, miercuri, şi-a cunoscut şi noii stăpâni - doi soţi din Târgu Neamţ, care îi sunt de acum familie.

Amândoi sunt iubitori de câini şi au promis că se vor îngriji să aibă o bătrâneţe liniştită.

Timp de 11 ani, Ogepa i-a însoţit pe jandarmii din Bacău în cele mai dificile misiuni şi, de fiecare dată, spun ei, şi-a făcut datoria fără să ezite.

Răzvan Nechita, jandarm: „Mereu a fost un prieten de nădejde, nu a făcut probleme, toate misiunile au fost îndeplinite cu succes. Ne este foarte greu, dar datorită vârstei nu mai îndeplineşte condiţiile cerute”.

Jandarmii au vrut să se asigure că fosta lor colegă va ajunge pe mâini bune, așa că nu s-au grăbit când i-au ales pe noii ei stăpâni. Au petrecut zile la rând studiind peste 300 de dosare.

Alexandra Dănculea, IJJ Bacău purtător de cuvânt: „Au fost foarte multe solicitări, şi pe această cale mulţumim celor care s-au interesat de soarta Ogepei, ea va ajunge într-un final la Târgu Neamț, într-o familie de militari”.

Pe cât de greu a fost pentru militarii în albastru să se despartă de Ogepa, pe atât de emoţionată a fost şi noua ei familie.

Col. Mădălina Ghiba: „Sunt emoţionată şi îmi plac căţeii foarte mult şi faptul că ea şi-a făcut datoria faţă de societate soţul meu a fost cu ideea. Sper ca ea să simtă dragostea noastră”.

Prof. Col. Daniel Ghiba: „Când am văzut că Ogepa, după terminarea carierei, este scoasă la pensie şi îşi caută un cămin în clipa următoare m-am înscris în procedură, pentru a ne petrece împreună restul vieţii”.

Câinii din rasa ciobănesc german sunt inteligenţi, perseverenţi, devotaţi şi se ataşează foarte uşor de stăpâni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62313546
Un bărbat a cheltuit o avere pentru a deveni câine. De ce se teme cel mai mult după marea „transformare”

Un bărbat din Japonia a cheltuit peste 14.000 de euro pentru a-și împlini visul de o viață: acela de a deveni câine.

62313540
Cei care nu au niciun plan de Revelion pot opta pentru petreceri tematice cu mâncare și băutură, în restaurante

Între timp, pentru cei care nu au nici un plan de Revelion, majoritatea localurilor din țară organizează petreceri tematice, cu mâncare și băutură la discreție.

62313488
Misiune mai puțin obișnuită a pompierilor militari orădeni. Aceștia au fost chemați să salveze o căprioară dintr-un bazin

Misiune mai puțin obișnuită a pompierilor militari orădeni. Aceștia au fost chemați să salveze o căprioară, care era captivă într-un bazin cu apă, din curtea unei fabrici.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.