O insulă din Scoția pe care se află ruinele unui castel este scoasă la vânzare pe milioane de dolari. Ce activități poți face

62554825
Shutterstock

O întreagă insulă scoțiană, cu tot cu un castel în ruină, este scoasă la vânzare pentru suma de 5,5 milioane de lire sterline (7,48 milioane de dolari).

Insula Shuna, situată în largul coastei de vest a Scoției, este pusă la vânzare pentru prima dată în ultimii 80 de ani, potrivit agențiilor imobiliare Knight Frank și Sotheby’s International Realty, cita'i de CNN.

Tom Stewart-Moore, partener la biroul Knight Frank din Edinburgh a spus că, deși mai multe insule scoțiene sunt vândute anual, Shuna se remarcă prin dimensiunea sa – 1.100 de acri.

„Aceasta chiar se diferențiază de restul” a spus el marți. „Dă impresia unei proprietăți cu adevărat de amploare”

Ce se găsește pe insula scoțiană

Pe insulă se află opt locuințe rezidențiale, dintre care șapte sunt utilizate pentru închiriere în scop turistic, dar și ruinele unui castel construit la începutul secolului XX de fostul proprietar George Buckley, un soldat și aventurier din Noua Zeelandă.

Castelul se află „într-o poziție incredibilă”, spune Stewart-Moore. „Priveliștile sunt cu adevărat uluitoare”, a adăugat el, menționând că ruinele ar putea fi transformate într-o reședință principală, cu condiția obținerii autorizațiilor necesare.

insula shuna

De asemenea, insula beneficiază de o combinație de păduri, terenuri de pășunat și parcuri, precum și de plaje cu nisip și țărmuri stâncoase. Relieful cuprinde mai multe coline care oferă „vederi spectaculoase în toate direcțiile”.

Accesul este facil, o caracteristică rară pentru insulele scoțiene: se poate ajunge în doar 30 de minute cu elicopterul de la Aeroportul Glasgow.

În ceea ce privește potențialii cumpărători, Stewart-Moore a identificat două tipuri: cei care văd insula ca pe un „trofeu” unde pot avea intimitate totală și cei care vor să-i exploateze potențialul turistic prin închirieri, ecoturism sau retreaturi sportive.

Insula este scoasă la vânzare de mai puțin de două săptămâni, dar deja a atras un interes considerabil din partea cumpărătorilor din întreaga lume.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62554790
Ce a pățit o fată după ce a găsit un portofel cu 6.000 de lei în parcarea unui magazin. Când l-a predat, nu lipsea niciun leu

O tânără în vârsta de 31 de ani din Carei, județul Satu Mare, de ani s-a ales cu dosar penal după ce a găsit în parcarea unui magazin un portofel plin cu bani și nu l-a predat la poliție.

62467519
Câtă apă trebuie să bei pe timpul caniculei. Cum îți dai seama dacă nu bei suficiente lichide

În zilele caniculare, corpul pierde mai multe lichide, iar hidratarea devine crucială. Află câtă apă e recomandat să bei și cum îți dai seama dacă nu te hidratezi suficient.

 

62554775
O bunică din Neamț a promovat examenul de Bacalaureat la 75 de ani. Ce va face mai departe

O femeie în vârstă de 75 ani, din localitatea Horia, a susţinut pentru prima dată şi a promovat examenul de bacalaureat, dar nu vrea să se oprească aici.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.