O femeie a murit, după ce a alunecat dintr-un rollercoaster. Soțul ei a încercat să o prindă de picior: „Copiii plângeau”

62135137
Getty

O femeie de 32 de ani a murit în Franța, după ce a căzut dintr-un rollercoaster într-un parc de distracții.

Potrivit autorităților, femeia se afla într-un rollercoaster dintr-un parc de distracții în Franța, când a alunecat, transmite Metro.

Soțul ei ar fi încercat să o prindă de picior, dar nu a reușit să o salveze la timp.

„Copiii mei au vrut să meargă în carusel și am auzit un țipăt. După aceea, am văzut o femeie care cădea. A alunecat printre barele de siguranță și soțul ei a încercat să o prindă de picior”, a povestit o femeie care a văzut întreaga scenă.

„Am văzut copii care se simțeau rău și plângeau. Erau în vârf când s-a oprit”, a mai spus un alt martor.

Autoritățile au intervenit de urgență, însă femeia a murit la scurt timp.

Nu au fost alte persoane rănite în incident.

Victima s-ar fi aflat în parcul de distracții cu familia ei, sărbătorind ziua de naștere a copilului său.

Ca urmare a incidentului, accesul în zonă a fost interzis vizitatorilor.

Nu este primul incident de acest fel care are loc în parc. În 2009, o altă femeie a murit și 15 persoane au fost rănite în urma unor defecțiuni ale rollercoasterului.

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62135136
Profesoară concediată, după ce a tușit intenționat pe un copil de 1 an, în timp ce aștepta la o coadă. Reacția mamei acestuia
O profesoară din California a fost concediată, după ce a fost filmată în timp ce a tușit intenționat pe un copil de un an, la un magazin.
62135134
Un polițist a încălcat restricțiile, costumându-se ca Elvis la o petrecere: „A fost atât de prost, a distrus și cântecele”
Un polițist din Scoția a încălcat măsurile de izolare costumându-se ca Elvis, în timpul unei petreceri organizate cu ocazia unei zile de naștere.
62134768
O genă de acum 60.000 de ani îi pune în pericol pe pacienții cu Covid-19
O secvență de ADN, asociată cu Covid-19, a fost transmisă de pe teritoriul actual al Olandei acum 60.000 de ani, arată un studiu citat de The New York Times.