Ce măsuri trebuie să luăm în cazul unei mușcături de căpușă. Greșelile care trebuie evitate

62274425
Shutterstock

Specialiştii din Timişoara anunţă că a reînceput sezonul căpuşelor, mai ales că iarba din mai multe parcuri a crescut foarte mult în urma ploilor, şi nu a fost tăiată.

 

Numai în ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, după ce au fost muşcate de insectele parazite, scrie News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, începând cu luna aprilie şi până în noiembrie, căpuşele sunt active.

Acestea trăiesc în zonele cu iarbă înaltă, dar şi în cele cu umiditate ridicată.

Odată cu creşterea temperaturilor, au apărut şi primele cazuri.

În ultimele două săptămâni, aproximativ 20 de persoane s-au prezentat la camera de urgenţă a spitalului cu muşcătură de căpuşă.

Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sângele gazdei pe al cărei corp ajung. Odată lipite de trup, pot elimina prin salivă diverşi agenţi patogeni.

„Cei mai mulţi pacienţi s-au prezentat la Camera de Gardă a unităţii sanitare, au fost consultaţi şi au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar şi indicaţii pentru investigaţii post muşcătură căpuşă şi au fost îndrumaţi către Unităţile de Primiri Urgenţe pentru extragerea căpuşelor. Nu puţini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt paşii care trebuie făcuţi după ce au fost muşcaţi de insecte. Este foarte important să îndepărtăm căpuşa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma muşcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas. Îndepărtarea căpuşei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, şi asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenţiei, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp şi poate transmite în continuare bacteria Borrelia”, a declarat asist. univ. dr. Mirela Turaiche, medic specialist boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.

Medicii Spitalului Victor Babeş le recomandă celor care depistează căpuşe să nu folosească metode tradiţionale pentru a le îndepărta: încălzirea zonei în care se află ori folosirea unor substanţe pentru neutralizarea lor.

Există posibilitatea că acestea să pătrundă mai mult în piele şi să elibereze o cantitate mai mare de agent patogen. Virusul care provoacă encefalita de căpuşă se transmite din momentul în care insecta începe să se hrănească.

„Celor care nu pot ajunge într-o Unitate de Primiri Urgenţe într-un interval de 24 de ore le recomandăm să încerce să îndepărteze singuri căpuşa. Pentru aceasta, se va folosi o pensetă care se va fixa cât mai aproape de punctul de acces al înţepăturii, iar apoi se extrage încet, cât mai drept posibil, şi mai ales fără a zdrobi sau rupe căpuşa. Zona se dezinfectează cu alcool sau soluţie antiseptică. Chiar dacă prin această intervenţie este extrasă insecta, persoana care a fost muşcată ar trebui să fie consultată de un medic infecţionist, care poate să recomande efectuarea unor analize de sânge specifice. Trebuie spus că Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile de la contactul cu bacteria Borrelia, ce se transmite prin această muşcătură de căpuşa”, spune asist. univ. dr. Mirela Turaiche - medic specialist boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

În cazul în care nu este tratată la timp, boala poate evolua cu afectare articulară, cardiacă şi neurologică.

Ce trebuie să faceți dacă sunteți mușcați de o căpușă. Prin mușcătură, căpușele pot transmite boli grave

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara recomandă o serie de măsuri de prevenire a expunerii la căpuşe:

- La iarbă verde purtaţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai uşor căpuşele; acoperiţi-vă braţele şi picioarele, trageţi şosetele peste pantaloni; încălţămintea să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje;

- Folosiţi pleduri şi pături pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă;

- Folosiţi substanţe repelente, spray-uri împotriva căpuşelor;

- Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălţăminte şi echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5%;

- Daca dormiţi în natură, pe pământ sau în cort, folosiţi plase anti insecte în jurul patului şi folie de protecţie;

- La sosirea acasă, verificaţi atent bagajele, hainele şi mai ales animalele de companie;

- Faceţi duş zilnic. La duş, verificaţi cu atenţie prezenţa vreunei căpuşe, mai ales în părţile moi, cu piele fină (sub braţe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului);

- Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpuşe, prin spălarea şi uscarea cel puţin 1h cu aer cald/fierbinte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62343080
Mujdeiul, pe primul loc în topul mâncărurilor românești din clasamentul internațional numit „Enciclopedia aromelor”

Mujdeiul a ajuns pe primul loc în topul mâncărurilor românești din clasamentul internațional numit „Enciclopedia aromelor” sau „TasteAtlas”.

62343050
Cum arată un bărbat după ce și-a tatuat un breton pe frunte pentru că avea început de chelie. Care a fost reacția lui | FOTO

Un bărbat care avea început de chelie a decis că are nevoie de o schimbare radicală, așa că a apelat la un artist tatuator.

62343022
Doar 2% dintre oameni pot găsi cuvântul scris corect din imagine. Ai la dispoziție doar 18 secunde

Știm cu toții că o minte sănătoasă este la fel de importantă ca și menținerea corpului nostru în formă maximă, iar unul dintre cele mai bune antrenamente pe care le poți oferi creierului tău sunt puzzle-urile care te provoacă să gândești diferit.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.