Câini de toate rasele s-au întrecut la Iași, într-o competiție cu probe de îndemânare, frumusețe și dresaj

×
Publicitate

Cei mai curajoși căței s-au întrecut la Iași, în curse cu obstacole, probe de coordonare cu stăpânii și concursuri de frumusețe. Momentele amuzante, ezitările sau încăpățânarea unora dintre blănoși au făcut deliciul publicului prezent la competiție.

Nu a fost ușor să convingi căței energici si cu multă personalitate să respecte regulile. Mai ales că pe traseu au fost multe tentații.

Fată: „Cred că am respectat mai mult eu regurile decât Luna dar ne bucurăm mult. Este prima ei cursă. Suntem niște părinți, mândria noastră e cea mai bună.”

Acest cățel rasa Corgi a dat dovadă de mult curaj. S-a aventurat la înălțime și a făcut față cu brio cursei cu obstacole. Înainte de asta, a câstigat și un concurs inedit.

Fată: „Am făcut poze ca să vedem dacă semănăm împreună și am luat locul unu. Ne-am descurcat foarte bine.”

Spectacolul a fost complet cand Bumbac, un ciobanesc uriaș, a intrat pe traseu alături de stăpânul său. A fost încurajat și de pe margine, de public.

Bărbat, cu copil: „Foarte frumos mai ales pentru cei mici este extraordinar foarte încântat, mai ales când îl vede pe Bumbac cum merge agale. Tati, îți place? Îi facem galerie lui Bumbac.”

Bărbat: „Avem o pisică și mâine o să o aducem și pe ea aici.”

Ioana Gamen, organizator: „Încurajăm adopțiile, am făcut o campanie noi cei din organizare, adoptă un pluș. Copiii să înțeleagă care e procesul real din spatele unei adopții. Ne ducem foarte mult pe zona de educație."

Evenimentul s-a incheiat cu o demonstrație a Poliției de Frontieră. Mai mulți câini dresați pentru misiuni speciale au făcut spectacol.

La final, cei mai talentați concurenți au urcat pe podium. Au fost premiați cu gustări, jucării și diplome de organizatori.
 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62556117
Zeci de petrecăreți au dansat pe hituri din anii '80 și '90 la Nostalgia. Celia a revenit cu o piesă după 20 de ani
Pe ritmuri care au făcut istorie în ani 80, 90 și 2000, zeci de mii de petrecăreți s-au distrat pe rupte la Nostalgia, festivalul de la marginea pădurii Băneasa de lângă Capitală. Tineri, dar și adulți au vrut să retrăiască clipe de odinioară.
62555788
Horoscop săptămâna 30 iunie – 6 iulie 2025. Venus în Gemeni aduce revelații, schimbări și armonie în relații
Săptămâna 30 iunie – 6 iulie 2025 vine cu o serie de influențe astrologice semnificative, marcate de intrarea lui Venus în zodia Gemeni pe 4 iulie.
62556079
Festivaluri culinare pentru o cauză bună. La Timișoara, donațiile au adus zâmbete și deserturi copiilor vulnerabili
Frigărui fierbinți rotite continuu de grătarele și zeci de feluri de înghețată preparate cu simț de răspundere ambele atrag imediat un rând nerăbdător de pofticioși.