Motivul bizar pentru care o tânără a devenit vegană. "Le spuneam tuturor că salvez Terra"

62028328
Facebook.com

O tânără din Marea Britanie a încercat să slăbească cu o dietă vegană - dar rezultatul nu a fost deloc cel dorit.

O dietă vegană planificată ar putea asigura o viață sănătoasă pentru oameni de toate vârstele, scrie BBC. 

 Dar pentru Rebecca Hills, în vârstă de 20 de ani, nu era vorba doar despre „etică” și „alimentație sănătoasă”, așa cum le-a spus tuturor.

„Am devenit vegană în septembrie 2017. Le-am spus tuturor că vreau să salvez Planeta și animalele. Însă, cel puțin în subconștient, era și o parte din tulburarea mea de alimentație.

Înainte să mă îmbolnăvesc, îmi plăceau mult prăjiturile. Dar când am ajuns într-o perioadă foarte avansată a tulburării mele de alimentație, nu am mai mâncat nimic de felul acesta”, a spus Rebecca.

Tânăra credea că veganismul ar putea fi o modalitate foarte bună de a pierde în greutate, pentru că, spune ea, mereu a avut această problemă. 

„Am fost diagnosticată cu anorexie în iunie 2016, dar am avut întotdeauna probleme cu mâncarea. Cred că prima dietă am ținut-o când aveam numai 11 ani”, povestește Rebecca. 

Însă faptul că și-a dat seama că a făcut o greșeală a fost primul pas spre recuperare pentru Rebecca.

„Regimul vegan pe care îl țineam chiar nu era pentru mine. Merg la terapeut acum și mă simt mult mai bine ca înainte”, a spus tânăra.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62028324
O elevă deține recordul pentru cel mai lung păr. De ce nu-și lasă sora să-l atingă
Fata care poate călca pe propriul păr. O elevă de liceu din Kiev deține recordul pentru cel mai lung păr din Ucraina: 2 metri și 35 de centimetri. De când s-a născut, adolescenta de 15 ani nu s-a tuns niciodată.
62028166
Proteste în Italia. Doi bărbați, achitați de acuzația de viol pentru că victima era ”urâtă”
Decizia unui tribunal din Italia din 2017, dar dezvăluită abia acum, a provocat proteste din partea oamenilor, care s-au adunat marți în fața sediului instituției din Ancona.
62028065
Un preot oferă locuri de parcare, lângă un spital, în schimbul rugăciunilor
Un preot din Polonia are grijă de sufletele credincioșilor, dar şi de buzunarele lor.