Festivalul Unfinished 2020 se va desfășura online. Tema de anul acesta, „Încrederea”

×
Publicitate

Mai sunt două zile și începe ''Unfinished'', primul festival multidisciplinar din România. Se anunță o săptămână plină de prezentări și dezbateri despre o temă adaptată vremurilor: ''Încrederea''.

Sunt 60 de invitați, printre care artiști, jurnaliști, autori și designeri din toată lumea. Din cauza restricțiilor impuse de criza sanitară, evenimentul se va desfășură online.

Aflat la cea de a cincea ediție, UNFINISHED debutează vineri 27 septembrie, într-o platformă nouă digitală, creată special pentru acest eveniment.

Cristian Movilă, fondatorul Unifinished: „Am încercat să ne prezentăm în fața comunității noastre puțin diferit, mai bine zis total diferit față de tot ce am făcut până acuma și am încercat să aducem oameni la care doar visam până acum”.

Peste 60 de invitați din 21 de țări vor lua parte la Unfinished 2020. Încrederea este tema festivalului de anul acesta, iar organizatorii au pregătit pentru comunitatea Unfinished prezentări și dezbateri inedite.

Cristian Movila, fondatorul Unfinished: „De asta credem că mai mult ca nicioadata anul acesta festivalul ne învață ce este cel mai important pentru noi fară să legăm de leadership sau business, încercăm să punem accentul pe lucruri care duc la ce este mâine, ne învață cum să ne comportăm unul cu celălalt”.

Despre încredere va vorbi la festival și artista de origine sârbă Marina Abramovic, în dialog cu Capucine Gros, directorul artistic al festivalului și Cristian Movilă, fondatorul UNFINISHED.

Marina Abramović: „Întotdeauna am crezut că încrederea vine din interior. Călătoria trebuie să înceapă cu tine , nu ...prin ceilalți . Ceilalți au altă agendă, alte responsabilități. Tu poți să critici societatea, leadershipul, cum am ajuns în punctul cu epidemia, ce facem cu planeta, poluarea , războaie, furie, sărăcie. Trebuie să înțelegem ce facem noi că ființe, care este aportul nostru în tot. Călătoria începe cu pașii noștri, nu cu pașii altora.”

Pionieră în arta experimentală, Marina Abramović a explorat de-a lungul carierei sale propriile limite fizice și mentale în reprezentații care au făcut înconjurul lumii. Cum ar fi Rest Energy, creat în 1980, în care alături de fostul partener au ținut un arc încordat a cărui săgeată îi era îndreptată spre inimă.

Sau The artist is present - prezentat la MOMA în 2010, în care oamenii puteau interacționa cu artista timp de câteva minute. Marina a stat așezată pe scaun 750 de ore și peste 1000 de oameni s-au așezat la aceeași masă cu ea, privind-o în ochi.

Tot la Unfinished 2020 îi puteți vedea altfel și pe realizatorii emisiunii Romania Te Iubesc, într-o discuție relaxată cu jurnalista New York Times Rukmini Callimachi.

Cosmin Savu, România Te Iubesc: „Încrederea noi am format-o în ani, emisiunea are 12 ani, noi am crescut. Noi am crescut și datorită credibilității noastre. Noi tot ce am făcut am făcut cu informații verificate, cu surse credibile, cu documente.”

Participarea la eveniment se face pe bază de înscriere, în limita a 3.500 de locuri. Miercuri este ultima zi de înscrieri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62148815
Volumul „Nu striga niciodată ajutor” de Mircea Cărtărescu deschide toamna la Editura Humanitas

Marți, 22 septembrie, de la ora 19.30, vă invităm la o întâlnire online&live cu Mircea Cărtărescu și Mirela Nagâț despre cele „o sută de poeme, o sută de fețe ale singurătății“ din volumul Nu striga niciodată ajutor.

62148702
Premiile UNITER 2020, decernate luni, în cadrul unei gale, în Parcul "Romanescu" din Craiova

Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) vor fi decernate în cadrul unei gale organizate luni, la Teatrul de Vară din Parcul "Nicolae Romanescu", informează organizatorii, într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

62148259
16 milioane euro pentru restaurarea a 9 obiective turistice din România. Care vor fi acestea

După ani de paragină, o parte dintre monumentele importante ale României vor fi în sfârșit restaurate.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.