Theresa May cere o nouă amânare a Brexitului, până pe 30 iunie

×
Publicitate

Premierul britanic Theresa May i-a trimis o scrisoare președintelui Consiliului european Donald Tusk în care îi cere o amânare a Brexitului până pe 30 iunie, transmite CNN.

''Regatul Unit propune ca această perioadă ar trebui să se încheie pe 30 iunie 2019'', menţionează Theresa May în scrisoare.

Şefa executivului britanic susţine că, în cazul în care se va ajunge la un acord înaintea acestei date, atunci Regatul Unit va propune ca amânarea să se încheie mai devreme.

''Guvernul va dori să convină un calendar pentru ratificare care să permită Regatului Unit să se retragă din Uniunea Europeană înainte de 23 mai 2019 şi de aceea să anuleze alegerile pentru Parlamentul European, dar va continua să se pregătească responsabil pentru a organiza alegeri dacă acest lucru nu se va dovedi posibil'', adaugă premierul britanic în scrisoarea adresată lui Donald Tusk.

Anterior, BBC a relatat citând un oficial european de rang înalt, că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut o ofertă de amânare ''flexibilă'' de 12 luni a datei ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

La summitul de săptămâna trecută, liderii UE au dat termen Regatului Unit până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din Uniunea Europeană pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61895389
BBC: Donald Tusk propune o amânare „flexibilă” de 12 luni a Brexitului
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut o ofertă de amânare ''flexibilă'' de 12 luni a datei ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează vineri BBC, care citează un oficial european de rang înalt.
61911191
Nouă demisie în Guvernul britanic din cauza Brexitului. ”Nu mai pot susține o altă amânare”
Un secretar de stat britanic a demisionat, în dezacord cu cererea Theresei May a unei noi amânări a ieşirii Uniunii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută iniţial la 29 martie, relatează AFP.
62032618
Cu cât ar putea fi amânat Brexitul. Decizia Parlamentului britanic
A fost din nou o noapte plină de discuţii aprinse în Parlamentul britanic.