Palatul Cantacuzino din București, martor al unei controversate povești de dragoste. Povestea unei comori arhitecturale

Galerie foto

Merită să afli însă istoria ei fascinantă și, mai ales, povestea de dragoste născută aici, una dintre dramele mondene care au ținut paginile publicațiilor vremii, la începutului secolului trecut.

Palatul Cantacuzino - unul dintre palatele „Nababului”

Impunătorul palat a fost construit între anii 1901-1903, la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul” pentru averea sa impresionantă. Grigore Cantacuzino a fost primar la Bucureștiului, prim-ministru și lider al Partidului Conservator, unul dintre cei mai bogați oameni din România. Clădirea de pe Calea Victoriei era doar unul dintre palatele sale, politicianul având și alte reședințe, cea mai impresionantă fiind Palatul Cantacuzino din Bușteni, printre cele mai impresionate castele din România. 

Complexul arhitectural de pe Calea Victoriei a fost conceput după planurile faimosului arhitect Ioan D. Berindei, în stilurile Art Nouveau și Neorococo. Gardurile, porțile și superbele statui de la intrare, care înfățișează doi lei, sunt realizate în stil Ludovic al XIV-lea.

Decoratiunile au fost realizate, de asemenea, de artiști celebri ai vremii, proprietarul fiind cât se poate de generos cu sumele alocate pentru amenajarea noii sale reședințe. Astfel, picturile murale au fost concepute de pictorii George Demetrescu Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, iar sculpturile sunt creația lui Emil Wilhelm Becker. De asemenea, la decorațiunile interioare și-a adus contribuția și celebra Casă Krieger din Paris, care a realizat la comandă tapiseriile, candelabrele și vitraliile, scrie pe site-ul instituției.

În acest palat, pe 10 august 1913 a fost semnată Pacea de la București, care marca finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care România a preluat Cadrilaterul de la Bulgaria.

Din păcate, proprietarul n-a apucat să se bucure prea mult timp de noul său palat. Nababul a murit în 1913, iar clădirea i-a rămas fiului său, Mihail G. Cantacuzino, și soției acestuia, Maria Rosetti-Tescanu, cunoscută mai mult sub numele de Maruca. Mihail Cantacuzino a murit în 1928, lăsându-i palatul, prin testament, soției sale. Zece ani mai târziu, văduva Maria Cantacuzino s-a recăsătorit cu compozitorul George Enescu, cu care avea o idilă de mai mult timp.

Noul cuplu n-a fost însă prea fericit, confruntându-se cu numeroase dificultăți financiare. Pentru a reduce din cheltuieli, Maria și George Enescu au locuit un timp în căsuța din spatele palatului, construită inițial pentru administrația complexului.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a devenit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, apoi, din 1947, aici a funcționat Institutul de Studii Româno-Sovietice.

Cum a luat naștere Muzeul George Enescu

George Enescu a murit în anul 1955, iar Maria a decis să doneze palatul statului român, pentru înființarea unui muzeu dedicat memoriei compozitorului. Prin urmare, pe 19 iunie 1956, Palatul Cantacuzino a devenit sediul Muzeului George Enescu şi al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Expoziția permanentă a muzeului cuprindea trei săli ale palatului, unde vizitatorii puteau vedea fotografii de epocă, manuscrise ale compozitorului, instrumentele sale muzicale, decorații, costume și diferite obiecte personale. Complexul muzeal includea și căsuța din spatele palatului, transformată în Casă Memorială, unde erau expuse obiecte ale cuplului Enescu.

În anul 2007, Palatul Cantacuzino a fost inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European, conform georgeenescu.ro.

Controversata poveste de dragoste începută în Palatul Cantacuzino

Relația amoroasă dintre Maria Cantacuzino și George Enescu a început pe când Maruca era căsătorită cu Mihail Cantacuzino și lua lecții de pian de la compozitor. Idila începută între ei a fost prilej de discuții în lumea mondenă a vremii, iar după ce Maria a rămas văduvă, mulți credeau că va căsători în scurt timp cu George Enescu.

Nu a fost însă așa, pentru că, între timp, Maruca se îndrăgostise nebunește de filozoful Nae Ionescu, cu care începuse o relație tumultoasă. Pasiunea s-a transformat curând în obsesie, iar când a fost părăsită pentru o femeie mai tânără, Maria a suferit o cădere psihică și și-a aruncat vitriol pe față, mutilându-se. Cu toate acestea, George Enescu i-a rămas alături, iar în 1937 s-a căsătorit cu ea și au trăit împreună până la moartea compozitorului, în 1955.