Modifica setarile cookie
Toate categoriile

După Norvegia, România nu are prea multe speranțe acasă cu Austria. Ce-și propune selecționerul

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat după înfrângerea suferită de România în faţa Norvegiei, scor 0-4, că rezultatul reprezintă o umilinţă și în meciul cu Austria, de acasă, vrea doar să nu ia bătaie la un scor prea mare.

 

"Mi-e ruşine de ruşinea dumneavoastră. În momentul în care joci de această manieră nu prea poţi să pui accent pe posesie sau să ai pretenţii de la o asemenea partidă. În momentul de faţă nu vorbim de un rezultat drastic, nici eu personal, nici ca echipă naţională, vorbim de o umilinţă”, a declarat Rădoi la ProX.

Selecționerul României a recunoscut apoi că nu are prea multe speranțe pentru meciul de acasă cu Austria, de la care vrea doar să nu ia bătaie la o diferență prea mare de goluri.

 

Citește și
Romania final
România - Irlanda de Nord, 1-1. Tricolorii ratează dramatic victoria în primul meci din noua ediție a Ligii Națiunilor
”Nu am prea multe speranțe pentru partida cu Austria”

 

”Sincer, la ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor, să nu păţim şi cu Austria ce am păţit în seara asta. Vă spun sincer, la gândurile pe care le am acum. Poate mâine dimineaţă mă voi trezi altfel. Dar în momentul de faţă la asta mă gândesc, pentru că cunosc adversarul. Noi nu am reuşit să îi remontăm pe jucători după acea necalificare şi probabil că s-a văzut şi în această seară că noi nu am fost capacitaţi pentru miza acestei partide. În momentul de faţă nu am prea multe speranţe pentru partida cu Austria. Ştiu că nu este cel mai frumos mesaj pe care îl poate avea un antrenor, dar cred că este cel mai sincer. Felul în care ne prezentăm, asta este cea mai mare pierdere şi cea mai mare problemă după cele două partide, felul cum noi ajungem să fim în cele 90 de minute”, a mai spus Mirel Rădoi.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor.

România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult