Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târgul Dulciurilor a făcut furori printre ieșeni. ”Mortale! O minunăție”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mii de pofticioşi au trecut în acest weekend pe la Târgul Dulciurilor, organizat la Iaşi. Producătorii locali au venit cu zeci de sortimente de prăjituri, îngheţată şi ciocolată de casă, spre deliciul vizitatorilor.  

Nu au lipsit nici deserturile sănătoase - adică fructele de sezon, care s-au vândut rapid.

Pe aleea pietonală din centrul Iaşiului, producătorii s-au întrecut în delicii de sezon. De la îngheţată de casă şi sucuri naturale, până la prăjituri din cele mai sofisticate. La un stand au fost expuse zeci de sortimente de brioşe.

Tânără: ”Sunt reinterpretarea unor prăjituri clasice, cum ar fi profiterolul sau tiramisu. Rafaello e printre aromele cele mai iubite”.

Tânără: ”Am văzut că arăta foarte bine, îmi era poftă și am luat-o”.

Citește și
inghetata
Dulciurile la îndemâna oricui care nu cresc glicemia. Un desert iubit de toată lumea se află pe listă

Băiețel: ”Dulciuri, bombonele, ciocolată”.

Trecătorii au putut să deguste prăjiturile, cu promisiunea că vor regăsi gustul copilăriei.

”Reporter: De ce vă aduce aminte?

Femeie: De nunțile când eram mici”.

Femeie: ”Mortale! O minunăție”.

”Încercăm să le readucem gustul de acasă”

”Femeie: Ce fel de dulceață?

Vânzătoare: Nu e dulceață, este cremă de ciocolată.

Femeie: Excelente”.

Femeie: ”Încercăm să le readucem gustul de acasă, să le oferim și copiilor noștri și celor care nu au apucat să mai guste de mult”.

La câţiva paşi distanţă s-au vândut şi fructe de sezon: cireşe, vişine, caise sau zmeură.

Femeie: ”Cireșele sunt bune, vișinele de acum sunt pentru compot și pentru dulceață”.

Bărbat: ”Chiar am fost și am cumpărat cireșe de la o tarabă de acolo”.

Sebastian Bruma, organizator: ”Sunt toate produse locale de la producători din Iași. Unii au și terminat marfa și au plecat acasă să culeagă pentru săptămâna viitoare”.

Producătorii locali vor expune din nou delicatesele peste două săptămâni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult