Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România, pe penultimul loc în Europa în privința celor care declară că nu-și permit să consume carne, din cauza sărăciei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deşi suntem mari amatori de carne, pentru unii români este imposibil să aibă zilnic pui, porc, vită sau pește la masă.

Potrivit Institutului de Statistică, 16% dintre familiile de la noi spun că nu îşi permit să mănânce carne sau pește atât de des. Asta ne plasează spre coada clasamentului european, împreună cu bulgarii. Faţă de alţi europeni, românii consumă cu câteva zeci de kilograme mai puţin.

În urmă cu câteva luni, oamenii se uitau la produs, la consistenţa cărnii. Acum se uită în primul rând la preţ, deoarece preţul a devenit definitoriu

Reporter: „De câte ori pe săptămână cumpăraţi carne?” Bărbat: „O singură dată. E cam acelaşi mod de a cumpăra. Oricum, preţurile au crescut”.

Din cauza sărăciei, unii români nu reuşesc să mănânce atâta carne pe cât şi-ar dori.

Citește și
Coaste de porc
Românii mănâncă tot mai multă carne de porc. Cum fac față restaurantele cererii tot mai mari

Potrivit unei cercetări a Institutului de Statistică privind condiţiile de viaţă, 16% dintre români au spus că nu-şi permit să aibă pe masă cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile. Asta plasează România pe penultimul loc în Uniunea Europeană, după Bulgăria. Media europeană este de 7%.

Cel mai bine stau ciprioţii, irlandezii şi danezii, pentru care asigurarea cărnii sau a peştelui în mâncare nu reprezintă o problemă.

Cercetarea mai arată ca românii cu vârste de peste 75 de ani par să aibă cele mai mari probleme. 30% dintre ei spun că au bani suficienţi pentru o mâncare cu carne o dată la două zile. Iar dacă ne uităm la întreaga populaţie, de toate vârstele, locuitorii din Oltenia şi Moldova sunt cei mai vitregiţi.

Faţă de alţi europeni, românii mănâncă mai puţină carne din motive financiare, dar şi pentru că unii cred că nu e sănătos.

Potrivit statisticii oficiale, în medie, un român consuma 77 de kilograme, adică 6 kilograme şi jumătate pe lună. Asta înseamnă, faţă de 2013, cu 20 de kilograme mai mult. Dar la capitolul pește, avansul în timp e foarte lent: abia am ajuns la 7 kilograme pe an.

Faţă de alte state europene, românii mănâncă mult mai puţină carne. În Danemarca, de exemplu, consumul mediu anual ajunge la 110 kilograme, iar în Portugalia, se menţine la peste 100 kg. În Franţa, media se apropie de 90 de kilograme.

Cheltuieli pe care nu şi le permit

Carne, peşte la 2 zile

Bulgaria: 31,4% România: 16,3% Italia: 11,1% Media UE: 7% sursă: Anuar INS 2019

Cheltuieli pe care nu şi le permit

Carne, peşte la 2 zile

Media UE: 7% Cipru: 2% Irlanda: 1,6% Danemarca: 1,5% sursă: Anuar INS 2019

Consum mediu de carne/an, în România

2013: 57,5 kg 2014: 60,9 kg 2015: 66,4 kg 2016: 68,6 kg 2017: 71,5 kg 2018: 76,7 kg sursă: INS

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult