Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Soluţia unui dezvoltator pentru a avea TVA de 5%: iei 2 apartamente mici şi le uneşti

Your browser doesn't support HTML5 video.

Românii trăiesc în locuințe tot mai înghesuite. Au nevoie de o cameră în plus, dar nu își permit.

Iar situația nu se va schimba prea repede, mai ales că Guvernul a amânat aplicarea TVA-ului de 5 %, în loc de 19 %, pentru imobilele de până-n 140.000 de euro.

În consecință, unii dezvoltatori au decis regândirea unor proiecte imobiliare. Adică vor face locuințe mai mici.

Din 2010, apartamentele noi sunt din ce în mai mici, ajungând în 2019 la cea mai mică suprafață medie din ultimii 20 de ani: 63 de metri pătrați.

Autoritățile nu au o strategie în ceea ce privește proprietatea și nu toți dezvoltatorii țin cont de legea locuinței.

Citește și
avarie caldura
Zeci de mii de bucureșteni tremură în apartamente din cauza unei avarii generalizate

Apartamentul cu 2 camere ar trebui să aibă măcar 52 de metri pătrați, iar cel de 3 camere 66. Cine nu respectă normele, nu ar trebui să primească autorizație de construire.

”Am văzut destul de multe exemple în practică unde apartamente vândute drept trei camere sunt de fapt apartamente de două camere plus un birou, o cameră mai mica, care nu ar trece drept cameră după legea locuinței”.

Pe acești dezvoltatori care nu respectă legea statul nu îi amendează. Iar pe cei care construiesc corect, îi încurcă.

În octombrie, Guvernul a decis reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru locuințele cu prețuri cuprinse între 92.000 și 140.000 de euro. Cu o zi înainte de aplicare – adică pe 31 decembrie – a decis să o amâne cu un an.

Numai că mii de români semnaseră deja antecontracte de vânzare-cumpărare pentru locuințe mai mari.

 

Avem cele mai aglomerate case din Uniunea Europeană

 

Acum ar trebui să plătească, în plus, între 13 și 20.000 de euro, în funcție de valoarea locuinței. Iar unii dintre cei care voiau să își ia credite bancare nu se mai încadrează în plafonul de finanțare, fiind obligați să se reorienteze.

Gabriel Voicu: ”Mii de clienți care sunt în discuții cu dezvoltatorii de la care au achiziționat pentru a găsi o soluție care teoretic nu există, deci până la urmă se ajunge la rezilierea acelor tranzacții".

Unii dezvoltatori au decis amânarea proiectelor cu apartamente spațioase. Alții au revenit la compartimentarea de două camere.

Propun cumpărătorilor să-și ia două locuințe alăturate, pentru că astfel se pot încadra în TVA-ul de 5 %.

Antoanele Comșa: ”Le gândim în așa fel încât să putem dărâma un perete care nu este un perete de rezistență sau să realizăm un gol într-un perete de rezistență care să permită un acces dintr-o parte în alta, gol pe care îl acoperim cu rigips și în momentul în care clientul cumpără cele două apartamente cu TVA de 5 %, acel gol, acel rigips se elimină, se montează o ușă în loc și astfel ai obținut un apartament de 2 camere sau poate un apartament de 3 camere".

Avem locuințele cele mai aglomerate din întreaga Uniune Europeană. Aproape jumătate din populația României trăia în 2019 în case și apartamente înghesuite, conform datelor de la Eurostat.

Oficialii europeni ne spun că locuințe supraaglomerate sunt considerate inclusiv și cele în care copiii se joacă în aceeași cameră cu părinții care încearcă să lucreze.

Doar 7 % dintre români locuiesc în case considerate prea mari.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult