A murit în curtea Spitalului Județean Botoșani și nimeni nu a băgat-o în seamă. Cum s-a terminat
Cel care a alertat angajații spitalului a fost un șofer venit din Suceava, pe care soțul femeii îl rugase să-i transporte acasă trupul neînsuflețit al femeii, scrie Monitorul de Botoșani.
Femeia în vârstă de 61 de ani a murit marți în curtea spitalului, iar soțul ei a acoperit-o cu o pătură și s-a dus să caute pe cineva care să o ducă acasă, după cum spunea el, deși cei doi sunt oameni fără adăpost.
Aceștia își făceau veacul în preajma spitalului și erau cunoscuți astfel de toți angajații unității.
„M-a abordat să mă roage să îl ajut să îşi ducă soţia acasă. L-am întrebat unde era şi dacă poate merge pe picioarele ei, iar el, ezitând un pic, mi-a spus că e moartă şi să îl ajut să o ducă acasă. Am rămas blocat. Nu ştiam dacă e o glumă. M-a dus şi mi-a arătat-o, după staţia de oxigen, era acoperită cu câteva pături. Nu m-am apropiat mai mult, dar am mers la spital şi am anunţat personalul, gardienii, chiar şi pe cineva de la ambulanţă”, a povestit șoferul.
Bărbatul spune că a încercat să ceară ajutor de la angajații pe care îi întâlnea, iar în cele din urmă a găsit un ambulanțier care venise cu un caz și care a sunat la 112 și a anunțat poliția după ce a constatat și el că femeia este moartă.
”Păreau cuprinși de nepăsare”
Femeia a murit la câţiva paşi de unitatea mobilă de terapie intensivă, unde era montată şi o staţie de oxigen.
Soţul ei le-a spus poliţiştilor că a observat că femeia nu mai mişca şi a realizat că e moartă, dar dorea să o ducă acasă cu ajutorul unui şofer.
„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei se va propune o soluţie procedurală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d Poliţie Judeţean Botoşani.
„Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că parcă toţi ştiau, dar nimeni nu făcea nimic. Era o lipsă de reacţie din partea tuturor şi păreau cuprinşi de nepăsare. Toţi spuneau că ştiu persoana, dar nu făceau nimic concret”, a mai spus șoferul.
Sursa: Monitorul de Botoşani
Etichete: femeie , moarta , abandonuri
Dată publicare: 06-01-2021 08:51