Noi dezvăluiri în cazul medicului urolog Mihai Lucan, făcute de fostul ministru Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu a precizat că, după trimiterea Corpului de control la institutut, în cele şapte luni de mandat, "din fiecare plângere ieşea câte un dosar care era trimis organelor de control".
Voiculescu mai spune că medicii, colegi ai profesorului Mihai Lucan, nu au făcut dezvăluiri despre ilegalităţile comise de acesta, pentru că riscau să îşi piardă funcţiile, existând chiar o situaţie în care un medic care a pus la îndoială autoritatea lui Lucan a fost lovit, ameninţat şi i-au fost sabotate operaţiile.
"Practic, ştiam de atunci că listele de aşteptare (n.r cu pacienţi care aşteptau să primească un organ sănătos) nu sunt respectate, ştiam de atunci că mai mulţi pacienţi au avut de suferit din cauza asta, ştiam de atunci că există decontări false, ştiam de atunci că banii merg către clinica privată Lukmed, în multe feluri. Pe de o parte, pacienţii erau internaţi acolo, unde plăteau grosul, banii veneau pe de o parte de la pacienţi, pe de altă parte, o bună parte din încăsările Lukmed vin de la stat, încasări care trebuiau să meargă de fapt la Institutul de stat, pe care domnul Lucan îl controla ca pe propria moşie”, a declarat fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la Europa FM, potrivit News.ro.
El a spus că pacienţii şi medicii au făcut zeci de sesizări, în urma cărora a fost trimis în repetate rânduri, pentru verificări la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Corpul de control al ministrului Sănătăţii.
„Marea majoritate a anchetelor nu sunt încă publice, dar sunt extrem de multe lucruri pe care le-am constatat. Sunt zeci de plângeri, toate foarte bine justificate. Nu sunt simple sesizări ale medicilor şi ale pacienţilor, ci din aceste sesizări, prin trimiterea Corpului de control în cele şapte luni de mandat, din fiecare ieşea câte un dosar care era trimis organelor de control. Procuratura trebuie să aibă oamenii pregătiţi şi trebuie să aibă acces la date din sistemul sanitar”, a subliniat Voiculescu.
Fostul ministru al Sănătăţii a precizat, pentru RFI, că în urma verificărilor Corpului de control nu au putut fi luate măsuri împotriva medicului Mihai Lucan, cu toate că ilegalităţile erau foarte clare, iar concluziile din rapoarte - numeroase.
Voiculescu spune că la Institutul de Urologie „toată lumea ştia cine este şeful”, iar medicul Lucan, chiar dacă nu era manager, avea întotdeauna căi să influenţeze lucrurile.
„Concluziile rapoartelor Corpului de Control au fost numeroase, dar ilegalităţile erau evidente. Pe de o parte, cele care priveau lista de aşteptare, care, practic, nu exista o procedură clară care să stabilească ordinea pacienţilor, prioritatea pacienţilor, ceea ce lasă loc echipei medicale sau aşa cum era cazul la Cluj - unui singur om - să facă ceea ce doreşte. Domnul Lucan nu era managerul Institutului atunci. Domnul Lucan a avut întotdeauna căi să influenţeze lucrurile, fără să aibă o funcţie. Asta a făcut tot timpul. Toată lumea ştia ce se întâmplă acolo şi toată lumea ştia cine este şeful”, a spus Voiculescu.
Fostul ministru a explicat şi de ce medicii şi pacienţii tac şi nu fac publice ilegalităţile comise în spitale, spunând că aceştia ar putea plăti cu sănătatea, viaţa sau cariera lor. El exemplifică afirmaţiile prin cazul unui medic care a pus la îndoială autoritatea profesorului Mihai Lucan şi care a fost lovit şi ameninţat şi i-au fost sabotate operaţiile.
„Societatea noastră nu permite celor care vor să spună adevărul, să-l spună fără ca pentru asta să plătească un preţ mai mare sau mai mic. Pentru pacienţi, fie că vorbim de un medic sau de altul, să vorbească împotriva medicului său, preţul ar putea să fie sănătatea sau chiar viaţa acestuia. Pentru un coleg medic sau pentru o asistentă medicală sau pentru o infirmieră care decide să spună adevărul, preţul ar putea să fie cel puţin cariera, dacă nu mai mult decît atît. Asta spune ceva despre societatea noastră. Cu cât o societate merge mai mult către dictatură (...), cu atât adevărul este mai greu de aflat”, a spus Vlad Voiculescu.
De asemenea, el spune că inclusiv şeful Corpului de control de la minister a plătit un preţ: pierderea funcţiei, fiind înlocuit imediat după preluarea ministerului de către Florian Bodog.
„Preţul pe care şeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii l-a plătit a fost eliminarea, a fost pierderea jobului. Şeful Corpului de Control a fost eliminat de Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, imediat după plecarea mea. A fost adus cineva cu origini din Oradea”, a adăugat Vlad Voiculescu.
La rândul său, medicul Emanuel Ungureanu, fost colaborator la Institutul de Urologie şi actual deputat USR, cel care l-a denunţat pe Lucan, spune că timp de 14 ani a depus plângeri penale împotriva doctorului, vorbind despre un trafic organe în care ar fi fost implicat Lucan. Ungureanu a declarat, pentru Digi 24, că una dintre atribuţiile pe care le avea în 2002, când lucra pentru Mihai Lucan, era să convingă familiile pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală să doneze organele. Ungureanu spune că atunci a descoperit că medicul Mihai Lucan favoriza pacienţi străini.
„Ca să chemi un străin trebuia să fie ceea ce se numeşte tipizat. Avea sângele unor străini, o listă paralelă cu pacienţi veniţi din străinătate. Se făceau acte notariale în care se spunea că respectivul primeşte rinichi de la un român sărac benevol şi tranzacţia se făcea pe modelul win-win. Acei străini erau deplasaţi cu maşina institutului, cu o Dacie break de culoare albă, şoferul ştie. (...) Ştiu şi asistente medicale care erau chemate în weekend pentru aceste cazuri speciale. Sumele vehiculate de asistenta şefă de atunci. Şi se pornea de la un 20, 30 de mii de mărci când erau mărci şi apoi 30, 40 de mii de euro. Dar această afacere s-a oprit undeva în 2005, 2006”, a declarat Emanuel Ungureanu.
Deputatul spune că nu doar străinii erau favorizaţi, ci şi cei care îi puteau oferi medicului protecţie. El a adăugat că a depus plângere penală împotriva medicului Lucan după transplantul de rinichi al actorului Alexandru Arşinel.
„Organul trebuia să ajungă la o fată pe care o cheamă Ana Maria Galben, care este din Prundul Bârgăului, care a făcut între timp transplant în Spania, era compatibilitate de grupă. Sunt oameni de afaceri care au intrat în faţă, sunt politicieni care au făcut transplant cu prioritate şi care l-au sprijinit în momentele cheie, când erau probleme imediat era acoperit de această caracatiţă de tip mafiot”, spune Emanuel Ungureanu.
Deputatul USR a mai spus că pacienţii care mergeau la clinica privată a medicului Lucan au fost îngrijiţi ani de zile cu medicamente din programul naţional de transplant, vorbind despre un „sistem de jaf neimaginat”.
„Îmi amintesc foarte bine cum era vorba lui când venea câte un procuror sau un judecător. Stătea cu picioarele pe masă, încrucişate, şi îmi spunea: „Emanuel, la ce dracu îl folosim pe ăsta?!" Veneau şi prima întrebare era: unde lucraţi, ce faceţi şi dacă erau posbilităţi imediat începea discuţia: ştiţi, statul român nu subvenţionează, nu ne merge aparatul, nu ne merge laserul, dar la privat, dacă doriţi. (...) Este un sistem de jaf neimaginat. Cred că cheltuielile... de acolo şi profitul uriaş la Lukmed de 1 milion de euro pe an”, a mai spus Ungureanu.
Medicul Mihai Lucan şi fiul acestuia, Valeriu Ciprian Mihai Lucan, reţinuţi de către procurorii DIICOT în dosarul de delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat, vor fi cercetaţi sub control judiciar, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti, care au respins, vineri, propunerea procurorilor, de arestare preventivă. Aceeaşi decizie - de plasare sub control judiciar - a fost luată şi în cazul celor doi directori ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj - Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi Sanda Rodica Baciu - reţinuţi şi ei în acest dosar.
Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi joi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Procurorii DIICOT au făcut miercuri cinci perchezitii la Cluj, una fiind la clinica medicală privată a familiei Lucan, în acest dosar.
Sursa: News.ro
Etichete: ancheta , sanatate , vlad voiculescu , Mihai Lucan
Dată publicare: 28-12-2017 15:27