Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Eroii FAST”, campanie de informare privind simptomele AVC. Cine este ”Bruno Braț-de-Fier”, eroul care poate salva vieți

Your browser doesn't support HTML5 video.

ȘtirileProTV.ro sprijină campania ”Eroii FAST - Împreună salvăm lumea câte un bunic erou pe rând”, un proiect desfășurat în peste 20 de țări, derulat în România cu sprijinul ALIA - Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral.  

"Eroii FAST" reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte în care ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral - este implicată.

De ce se numesc ”FAST”?

Campania Eroii FAST pentru şcoli a fost elaborată de Departamentul pentru educaţie şi politici sociale al Universităţii Macedonia, iar FAST este un acronim format din literele care definesc - în limba engleză - cele mai importante aspecte ale unui AVC (accident vascular cerebral):

-► F vine de la ”face”, care înseamnă ”față” -► A vine de la ”arm”, care înseamnă braț -► S vine de la ”speech”, care înseamnă ”vorbire”, ”discurs” -► T vine de la ”time”, care înseamnă ”timp”.

Citește și
Eroii FAST
Copiii le pot salva viața bunicilor. "Eroii FAST" - campanie de informare privind accidentul vascular cerebral

Cele mai frecvente semne ale unui AVC sunt ”fața cazută”, ”brațul fără putere” și ”vorbirea care nu se înțelege”.

Iar ”timpul” este cel care face diferența, de fiecare dată, între viață și moarte, pentru că cel care a făcut un AVC poate fi salvat dacă un copil sau altcineva sună repede la un medic.

Principalele personaje ale acestei campanii - care se adresează în special copiilor cu vârsta între 5 şi 9 ani - sunt trei eroi pensionați și nepotul lor.

Iar superputerile celor trei eroi sunt simptomele frecvente ale unui AVC. Ei folosesc numărul de urgență pentru a suna la ambulanță, corelând fiecare simptom cu o cifră din numărul de urgență.

Dacă data trecută l-am prezentat pe ”Fred fățosul”, adică primul semn al unui AVC, respectiv ”fața căzută”, de această dată vom vorbi despre ”Bruno braț de fier”.

Bruno reprezintă simptomul de accident vascular cerebral care se manifestă printr-un braț lipsit de putere, după ce a avut loc AVC-ul.

Eroul ”Bruno Braț-de-Fier”, este foarte puternic, dar chiar și el poate pierde puterea într-un braț atunci când Maleficul Cheag atacă.

Personajul negativ este ”Maleficul Cheag”, care atacă creierul silenţios, fără niciun avertisment, blocând fluxul de sânge către creier, ceea ce îl lasă pe pacient fără oxigen și substanțe nutritive.

Persoana prezintă astfel, brusc, unul sau mai multe dintre simptomele de AVC.

Atunci când Maleficul Cheag atacă, ”Bruno Braț-de-Fier” poate face un accident vascular cerebral, pierzându-și forța dintr-un braț.

Asigură-te că știi simptomele de AVC 112, iar dacă eroul tău își pierde superputerea, suspectează un AVC și sună AMBULANȚA la 112.

Mai multe detalii găsiți pe ro-ro.fastheroes.com.

Reprezentanți ai mediului privat se implică în campanie alături de Pro TV

În campania ”Eroii FAST - Împreună salvăm lumea câte un bunic erou pe rând”, alături de Știrile Pro TV au început să se implice și reprezentanți ai mediului privat, care doresc să susțină financiar acest proiect important prin care se pot salva vieți.

Primii care au anunțat că vor să contribuie la acest program sunt cei de la Laboratoarele Dermatologice Avène, un brand care este implicat deja în alte inițiative de responsabilitate socială.

Iată câteva detalii despre Laboratoarele Dermatologice Avène:

”În 1990, în sudul Franței, se pun bazele Laboratoarelor Dermatologice Avène, cu scopul unic de a crea formule şi a dezvolta tehnici inovatoare pentru calmarea celor mai sensibile tipuri de piele. Brandul Eau Thermale Avène are la baza Apa Termală Avène, cu o moștenire biologică și minerală unică, a cărei acțiune calmantă și anti-iritanta a fost demonstrată în peste 150 de studii științifice.

Acest brand este dedicat îngrijirii pielii sensibile și conține, pe lângă produse de uz zilnic, game ce adresează diverse patologii și condiții ale pielii pentru nou născuți, copii și adulți. Legitimitatea Apei termale Avène începe la Centrul de Hidroterapie. Inaugurat în 1990 şi extins în 2004, acesta oferă o arhitectură elegantă în deplină armonie cu cadrul natural al izvorului Sainte-Odile.

O echipă tânără şi dedicată întâmpină 2.600 de pacienţi în fiecare an şi le oferă terapii zilnice eficiente (acestea se desfăşoară sub control dermatologic şi includ terapii de bază comune tuturor patologiilor şi terapii suplimentare prescrise individual) atât pentru adulţi cât şi copii.

De asemenea, brandul este implicat în inițiative de responsabilitate socială precum Skin Protect, Ocean Respect și Skin Cancer Foundation.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult