Ponta: "Toţi stau pentru că Dragnea împarte funcţiile şi banii". Ce va face la referendum
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Râmnicu Vâlcea, că se aşteaptă la un val de "refugiaţi pesedişti" către partidul pe care-l conduce după alegerile europarlamentare, "planul" formaţiunii sale fiind să încerce schimbarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor după scrutinul din 26 mai.
Planul lui Ponta pentru a-l da jos pe Dragnea
"Spre deosebire de Ion Iliescu, Adrian Năstase, chiar şi Mircea Geoană şi, zic eu, chiar şi Victor Ponta, domnul Dragnea nu e susţinut din iubire de vreun pesedist. Să nu credeţi că vreunul de la Vâlcea moare de iubire pentru Dragnea. Toţi stau pentru că Dragnea împarte funcţiile şi banii. În secunda în care Dragnea nu mai are funcţiile şi banii, îl părăseşte şi Carmen Dan şi şi Dăncilă o să strige că a fugit dictatorul. Deci, primul nostru atac după 27 mai, noi am vrea să-l schimbăm pe domnul Dragnea de la Cameră şi să punem tot un pesedist, nu-i problemă, dar să nu mai fie Dragnea, după care să-i schimbăm guvernul, ca să nu mai poată să împartă funcţii şi bani. Şi atunci o să vedeţi un val de refugiaţi pesedişti spre Pro România. Acum, trebuie să avem grijă să nu îi primim pe toţi, să punem un zid", a afirmat liderul Pro România.
Ponta a precizat că nu se va întoarce în PSD, chiar dacă Liviu Dragnea va pleca de la conducerea partidului.
"Spuneam că mă bucur că nu mai suntem alături de actualii lideri PSD şi nici nu vom fi, ca să fie foarte clar. Nu am făcut Pro România ca să ne întoarcem la PSD dacă pleacă Dragnea. Am făcut Pro România pentru că realmente am crezut că trebuie să ne ţinem de ce am promis în 2016, chiar dacă ceilalţi nu se ţin, să continuăm guvernarea bună şi lucrurile bune făcute în guvernare şi să nu le mai facem pe cele rele. Spuneam că principala deosebire e aceea că noi credem că Uniunea Europeană trebuie îmbunătăţită, trebuie să funcţioneze mai bine, dar că pentru România e mai bine în Uniunea Europeană. Faptul că domnul Dragnea, Codrin Ştefănescu, Vâlcov, Olguţa Vasilescu spun că e mai bine în afara Uniunii Europene şi că toate relele sunt de la Uniunea Europeană e o prostie, o minciună", a adăugat fostul premier.
Întrebat despre o posibilă colaborare cu celelalte formaţiuni din Opoziţie, Ponta a apreciat că nu crede că acestea sunt pregătite să preia guvernarea.
"A apărut o chestie cum că Ponta se aliază cu Orban şi USR-ul. Nu, nici vorbă. Nu că de principiu sunt eu bătut în cap şi nu vreau, dar nu mi se pare că sunt pregătiţi să guverneze mai bine decât guvernează Dăncilă. (...) Din punctul meu de vedere, acest guvern trebuie schimbat cu nişte oameni care se pricep să gestioneze o situaţie proastă. Atenţie! Cioloş a moştenit de la mine o situaţie foarte bună. Că nu a fost în stare să facă mai mult, treaba lui, dar era mai bine. Adică, deficit mic, bani în buget, proiecte... Acum, cel care va moşteni de la doamna Dăncilă va moşteni mai rău decât am luat eu de la Emil Boc. Şi atunci e clar că nu poţi cu Orban. Orban e ca un Trabant, ca o Dacie 1100. Eu nu ştiu cum mai umblă pe stradă, că e din alt film", a spus Ponta.
Ce spune Victor Ponta despe referendumul pe justiţie
Preşedintele Pro România a mai declarat miercuri că va merge să voteze la referendumul pe justiţie din 26 mai, deşi este dezamăgit de cele două întrebări la care românii sunt chemaţi să răspundă.
"Noi, la Pro România, ne concentrăm pe alegerile pentru Parlamentul European, pentru că, sincer să fiu, şi dacă votez eu şi dacă nu votăm, nu se întâmplă nimic cu referendumul după. Cred că e o ocazie ratată. Puteam să facem mult mai mult cu acest referendum dacă se punea o întrebare clară, simplă, la care să răspundă toată lumea foarte bine... Dar mă duc la referendum", a precizat liderul Pro România.
Referendumul pe tema justiţiei, convocat de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc pe 26 mai, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.
Cetăţenii români sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la două întrebări: 1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?; 2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?
Sursa: Agerpres
Etichete: PSD , PNL , alegeri , Liviu Dragnea , referendum , motiune , victor ponta , pro romania
Dată publicare: 09-05-2019 07:38