Mesajul lui Dragnea de Ziua Europei: o invitaţie la mitingul PSD de la Iaşi
Dragnea a postat joi următorul mesaj pe Facebook, cu prilejul Zilei Europei:
"9 mai are o însemnătate cu totul aparte pentru români, care sărbătoresc astăzi data la care România și-a proclamat independența de stat, devenind, în cuvintele ministrului Mihail Kogălniceanu, o națiune de sine stătătoare.
Celebrăm totodată, alături de țările din întreaga Europă, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite asupra Germaniei naziste, care a încheiat războiul pe continent, dar și momentul istoric în care a fost pusă piatra de temelie a Uniunii Europene - Familia din care facem parte de mai bine de 12 ani și de al cărei viitor trebuie să avem grijă împreună.
De Ziua Europei, vă urez tuturor La mulți ani!
Ne vedem la Iași!"
Mitingul PSD de la Iaşi, în aceeaşi zi cu Summitul UE de la Sibiu
Dragnea se referă la mitingul PSD de la Iaşi la care ar urma să participe 40.000 de persoanepotrivit social-democraţilor. Evenimentul se va desfășura în ciuda apelurilor opoziției și a unor ONG-uri pentru anularea acestuia, având în vedere că la Sibiu are loc Summitul UE. În mesajul său, Dragnea nu a făcut nicio referire însă la acest summit, la care Viorica Dăncilă nu a fost invitată.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: iași , protest , PSD , facebook , Liviu Dragnea , summit , miting , ziua europei
Dată publicare: 09-05-2019 10:26