Liderii UE, îngrijorați de situația din România. Cele mai importante declarații din Parlamentul European
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este motivul pentru care Viorica Dăncilă a fost chemată în plenul Parlamentului comunitar, pentru a da explicații, în special, despre statul de drept și despre modificările aduse de puterea politică legislației din domeniul Justiției.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat țara noastră că situația s-a deteriorat din momentul în care coaliția guvernamentală PSD-ALDE a decis să modifice legile justiției și Codul Penal.
"Nu am venit să dau socoteală", a fost replica Vioricăi Dăncilă.
După repetatele avertismente transmise României, liderii Uniunii Europene au decis că se impune o discuție în plenul Parlamentului European, despre independența justiției și continuarea luptei anticorupție. Prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției Tudorel Toader au fost chemați la dezbaterea de la Strasbourg.
Viorica Dăncilă, prim-ministrul României: "Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că va prețuiesc și pentru că va respect. Cer, însă, aceeași prețuire și același respect pentru poporul român, pe care îl reprezint".
Frans Timmermans a avertizat, din nou, România că ar putea fi sancționată pentru evoluțiile nedorite din domeniul justiției.
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene: "Urmărim ultimele evoluții din România cu multă îngrijorare. Independența sistemului judiciar și capacitatea de a combate corupția sunt jaloane esențiale, însă lucrurile merg înapoi. Comisia Europeană a cerut să continue acest curs și ca România să facă pași înainte. Comisia Europeană a fost și va fi gata să susțină România în acest proces. Dacă sunt adoptate fără corecții, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiției în combaterea corupției. Veți vedea și în noiembrie ce s-a scris în MCV, față de ianuarie 2018. Situația s-a deteriorat. Președintele Juncker și cu mine am făcut declarații în care ne-am exprimă îngrijorarea".
Oficialii Uniunii Europene susțin că regresul din domeniu a început în ianuarie 2017, când a fost elaborată Ordonanță 13, și a continuat prin modificările celor trei legi ale justiției, ale Codului Penal și Codului de Procedura Penală. Premierul român a contraatacat și i-a acuzat pe liderii Comisiei Europene că ignoră protocoalele semnate de serviciile secrete cu alte instituții de la noi.
Viorica Dăncilă, prim-ministrul României: "Pentru cine vrem să construim un sistem de justiție viabil în România? Pentru MCV, pentru instituții, pentru magisrati, pentru politicieni?! Evident că nu! Tre' să facem o justiție corectă pentru cetățeni. Este legitim să ne întreb: în ce fel a apărat MCV cetățenii români de încălcarea gravă a drepturilor lor?! În rapoartele MCV s-a vorbit mult depre instituții, despre numirile de magistrați, despre lupta anticorupție. Este foarte bine, dar nu am văzut nimic depre încălcările drepturilor omului, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informații și instituțiile din justiție"
În fața europarlamentarilor din toate statele membre, Viorica Dăncilă a vorbit despre milioane de români care ar fi fost interceptați de serviciile secrete și despre presupuse abuzuri ale procurorilor.
Viorica Dăncilă, prim-ministrul României: ”Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, cum s-au falsificat transcrierile unor interceptări pentru a crea vinovații sau cum erau șantajați martorii pentru a depune mărturii mincinoase. Nimic despre aceste lucruri în rapoartele MCV. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat și cer oficial să ni se spună cine a furnizat datele și a făcut rapoartele MCV. Azi v-am informat pe toți despre abuzurile din România. De acum nu se vor mai putea ignora aceste lucruri, nu se va mai putea vorbi despre justiția din România, dacă nu se va vorbi despre aceste abuzuri".
Cât privește discuțiile despre violențele din Piața Victoriei, de la Mitingul Diasporei de pe 10 august...
Viorica Dăncilă, prim-ministrul României: "Văd că este acuzată jandarmeria română pentru că a intervenit la un miting neautorizat, împotriva unor manifestanți violenți care au încercat să ocupe clădirea Guvernului. Nu pot accepta sub nicio formă ca Jandarmeria Română să fie acuzată de acțiuni și proceduri practicate peste tot în Europa. Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state ale Uniunii. Vrem să va fim parteneri, dar vrem să va fim parteneri egali".
Discuțiile despre România din Parlamentul European vor continua și, la mijlocul lunii octombrie, președintele Klaus Iohannis ar putea fi invitat să vorbească în fața aleșilor din Uniunea Europeană despre situația de la București.
Sursa: Pro TV
Etichete: Comisia Europeana , parlamentul european , viorica dancila , Frans Timmermans
Dată publicare: 03-10-2018 13:16