Trump ”urăște” că nu se poate întâlni cu Putin: ”Știu că și-ar dori”. Președintele SUA ”înțelege sentimentele” Rusiei

62503059

Donald Trump a declarat că înţelege poziţia Rusiei conform căreia Ucraina nu ar trebui să facă parte din NATO, exprimându-şi totodată regretul că nu se va putea întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin înainte de învestirea sa.

Exprimându-se într-o conferinţă de presă la clubul său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, Trump l-a criticat pe preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden că ar fi schimbat poziţia SUA cu privire la apartenenţa Ucrainei la NATO.

"O mare parte a problemei este că Rusia - timp de mulţi, mulţi ani, cu mult înainte de Putin - a spus: 'Nu puteţi să implicaţi niciodată NATO în Ucraina'. Acum, ei au spus asta. Ca şi cum ar fi gravat în piatră", a spus el.

"Şi la un moment dat, Biden a spus: 'Nu. Ar trebui să poată adera la NATO'. Ei bine, atunci Rusia ar avea pe cineva chiar la uşa ei şi aş putea înţelege sentimentele lor în această privinţă", a adăugat Donald Trump.

Membrii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi-au exprimat oficial sprijinul pentru eventuala aderare a Ucrainei încă la summitul de la Bucureşti din 2008, iar administraţia Biden continuă să sprijine eventuala aderare a Ucrainei la NATO, chiar dacă Ucraina nu a primit niciodată o invitaţie în acest sens, notează Reuters.

Trump nu mai rezolvă războiul din Ucraina în 24 de ore. Acum are nevoie de 6 luni

Consilierii şi aliaţii lui Trump se opun în general aderării Ucrainei la NATO, cel puţin în viitorul apropiat, considerând-o drept o provocare inutilă la adresa Moscovei.

Cu toate acestea, liderii ucraineni insistă să obţină o invitaţie din partea NATO, afirmând că ea ar fi esenţială pentru descurajarea unei noi agresiuni ruseşti.

Trump a declarat în timpul campaniei electorale înainte de alegerile din 5 noiembrie că ar putea rezolva războiul din Ucraina în "24 de ore", chiar înainte de preluarea mandatului. Deşi încă mai spune că îl va rezolva rapid, a renunţat în mare măsură la această poziţie, urmând să-şi preia funcţia în mai puţin de două săptămâni.

Întrebat dacă ar putea rezolva războiul în jumătate de an, după ce anterior afirmase că-i va putea pune capăt în "24 de ore", Trump a spus: "Sper să am şase luni. Nu, cred, sper cu mult înainte de şase luni".

"Uitaţi, Rusia pierde o mulţime de tineri, la fel şi Ucraina, iar acest război nu ar fi trebuit să înceapă niciodată", a afirmat el.

Donald Trump şi-a exprimat regretul că nu se poate întâlni cu Putin decât după preluarea mandatului, pe 20 ianuarie. El a spus, fără a intra în detalii, că înainte de această dată o astfel de întâlnire ar fi nepotrivită.

"Ştiu că Putin ar dori să ne întâlnim", a spus Trump. "Nu cred că este potrivit să ne întâlnim până după data de 20, şi urăsc asta, pentru că, ştiţi, în fiecare zi sunt ucişi oameni ... mulţi, mulţi tineri sunt ucişi", a mai spus Trump. 

Articol recomandat de sport.ro
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
Citește și...
China dezvăluie țara care are suficient plutoniu pentru 5.500 de focoase nucleare. Ar deveni cea mai mare putere a lumii

China spune că Japonia are suficient plutoniu și tehnologia pentru a fabrica 5.500 de focoase nucleare. Dacă informația transmisă oficial de Beijing este reală, Japonia ar deveni automat cea mai mare putere nucleară a lumii: Rusia are 4.309 de focoase. 

Armata Libanului a anunțat că s-a retras din orașele de frontieră. Soldații Israelului continuă să avanseze

Armata libaneză a anunțat, miercuri, că forțele sale s-au retras în mare parte din unele orașe de frontieră, în timp ce trupele israeliene continuă să avanseze în cadrul invaziei terestre în țară.

Iranul deschide ușa negocierilor: Pezeshkian, gata să oprească războiul dacă primește garanții de securitate

Preşedintele Iranului, Masud Pezeshkian, a afirmat că ţara sa este dispusă să pună capăt războiului cu Statele Unite şi Israel dacă primeşte garanţii că nu va suferi noi atacuri, informează miercuri EFE.

Recomandări
Suspiciuni de integritate în rândul angajaților ANAF. Sunt vizate posibile neconcordanțe ale stocurilor de bunuri confiscate

Conducerea ANAF anunţã cã a declanşat verificări interne în rândul angajaţilor, în urma unor suspiciuni de integritate a acestora. Potrivit ANAF, aceste controale interne vizează o posibilă neconcordanţă în privinţa stocurilor de bunuri confiscate.

Iranul deschide ușa negocierilor: Pezeshkian, gata să oprească războiul dacă primește garanții de securitate

Preşedintele Iranului, Masud Pezeshkian, a afirmat că ţara sa este dispusă să pună capăt războiului cu Statele Unite şi Israel dacă primeşte garanţii că nu va suferi noi atacuri, informează miercuri EFE.

Vreme instabilă în România, până sâmbătă: vânt puternic, ploi și averse cu grindină și fulgere. Zonele afectate

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de intensificări ale vântului şi ploi moderate cantitativ, în majoritatea regiunilor, respectiv ninsori şi strat de zăpadă în zona montană, la altitudini înalte, valabilă de joi dimineaţa până sâmbătă seara.