Saudiții au executat 134 de oameni în 2019. Printre metode, decapitarea și crucificarea
Numărul execuțiilor din Arabia Saudită a crescut chiar în contextul în care prințul moștenitor Mohammed bin Salman și-a asumat angajamentul de a reduce numărul de pedepse cu moartea, precizează The Sun.
Un raport prezentat la Geneva, la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a arătat că încă 24 de persoane sunt în „pericolul iminent” de a fi executate. Printre ele sunt trei copii, importanți politicieni care i se opun prințului moștenitor, clerici și militanți pentru drepturile omului.
Cel puțin șase adolescenți au fost executați în acest an, după ce au fost arestați pentru presupuse infracțiuni pe care le-ar fi comis când erau copii. De asemenea, au mai fost executate trei femei considerate vinovate de infracțiuni legate de traficul de droguri, infracțiuni care în alte zone ale lumii erau considerate de o gravitate minoră. Cel puțin 58 dintre persoanele executate erau străini, majoritatea fiind acuzați că au răspândit credințele șiite. În rândul acestora se aflau 21 de pakistanezi, 15 yemeniți, cinci sirieni și patru egipteni.
ONG-ul The Death Penalty Project, care oferă ajutor gratuit persoanelor din întreaga lume aflate în pericol să fie executate, a organizat un eveniment în care a subliniat caracterul „arbitrar și ilegal” al execuțiilor din Arabia Saudită. De asemenea, organizația a atras atenția asupra abuzurilor la care sunt supuse atât persoanele aflate în detenție, cât și familiile acestora. Experții au fost referire inclusiv la „tortura sistematică a deținuților și procesele evident nedrepte care se termină în condamnări la moarte”.
O execuție în masă a avut loc pe 22 aprilie. 37 de bărbați au fost uciși atunci. Dintre ei, unul a fost crucificat, iar altuia i s-a pus capul într-o țepușă. Cu toții au fost acuzați de „terorism”. Cel puțin unul dintre cadavre a fost expus pentru a servi drept „exemplu” populației.
Cel căruia i s-a tăiat capul se numea Abdulkareem al-Hawaj și a fost arestat în timp ce lua parte la un protest antiguvernamental, când avea 16 ani. A fost condamnat pentru „terorism” în cadrul unui proces pe care organizația Amnesty International l-a catalogat drept „o farsă”.
O altă victimă, Mujtaba al-Sweikat, începea o viață nouă în Statele Unite. Era student la o universitate din Michigan. A fost arestat pentru că a participat la un protest antiguvernamental atunci când avea 17 ani. Tânărul a fost bătut crunt, a fost lovit inclusiv peste tălpi, până a „recunoscut” infracțiunile pe care le-a „comis”.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: thesun.co.uk
Etichete: arabia saudita , ONU , abuz , drepturile omului , executare , mohammed bin salman , procese
Dată publicare: 16-09-2019 11:58