Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele nume din echipa lui Joe Biden au fost anunțate. Cine va conduce Serviciile de Informaţii Interne

Your browser doesn't support HTML5 video.

În Statele Unite, viitoarea administraţie Biden prinde contur. Preşedintele ales i-a prezentat oficial pe câţiva dintre cei care vor ocupa principalele funcţii în guvernul federal american.

Printre ei este şi un imigrant columbian a cărui mamă s-a născut în România.

Joe Biden a anunţat că principalul său mandat e să readucă Statele Unite în prim-planul mondial, la masa marilor puteri şi alături de aliaţii tradiţionali ai Americii, neglijaţi în timpul administraţiei Trump.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: „America s-a întors şi e gata să conducă din nou lumea, nu să facă pasul înapoi. Încă o dată, suntem gata să stăm în capul mesei, gata să ne confruntăm adversarii şi să nu-i respingem pe aliaţii noştri, gata să ne apărăm valorile."

În cadrul unei ceremonii, președintele ales Joe Biden şi-a prezentat principalii membri ai viitoarei sale echipe administrative.

Citește și
Biden
Polonia nu l-a recunoscut încă pe Biden drept președintele SUA, după alegerile din 3 noiembrie

Alejandro Mayorkas, în vărsat de 60 de ani, numit la conducerea Departamentului de Securitate Internă, va fi primul latino-american în această funcţie-cheie. Născut în Cuba, este fiul unei evreice fugite cu familia din România, din cauza Holocaustului.

Avril Haines, prima femeie director al Serviciilor de Informații Interne  

Avril Haines devine prima femeie director peste Serviciile de Informaţii Interne. Şi Finanţele americane vor fi conduse în premieră de o femeie: Janet Yellen, fostă preşedintă a Băncii Federale, va avea misiunea de a da răspunsul administraţiei Biden la criza economică provocată de pandemia de coronavirus.

Echipa de tranziţie a confirmat, de asemenea, că Anthony Blinken va fi noul şef al diplomaţiei americane. Numărul doi la Departamentul de Stat în timpul lui Barack Obama, Blinken este susţinător însuflețit al multilateralismului, francofon şi francofil deopotrivă.

Fostul secretar de stat John Kerry a primit rolul coordonării politicilor care au efecte asupra schimbărilor climatice. Joe Biden înclină să readucă SUA în acordul internaţional pentru combaterea schimbărilor climatice de la Paris, din care au fost retrase de Donald Trump.

Joe Biden: „Împreună, aceşti slujbaşi publici vor reaşeza America la nivel global, ca lider moral şi mondial. Nu doar vor repara, ci vor reconstrui politica externă americană şi siguranţa naţională pentru generaţiile următoare.”

Toate aceste poziţii din viitoarea administraţie americană trebuie confirmate de Senat.

Până să ajungă în faţa senatorilor americani, echipa lui Biden are totuşi cale liberă să-şi pregătească terenul, până la învestirea în funcţie.

În timp ce Biden îşi prezenta echipa, Donald Trump i-a luat prin surprindere pe jurnaliştii de la Casa Albă cu o declaraţie neanunţată şi foarte scurtă. Preşedintele în funcţie a lăudat rezultatele de la bursă, unde indicele Dow Jones a depăşit, pentru prima oară în istorie pragul de 30.000 şi le-a mulţumit americanilor.

Donald Trump, preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite: „Cel mai important, vreau să-i felicit pe cetăţenii ţării noastre pentru că nu mai este nimeni ca ei. Vă mulţumesc tuturor.”

Câteva ore mai târziu, la Casa Albă, Trump şi-a îndeplinit una dintre ultimele îndatoriri prezidenţiale ale mandatului său: a graţiat un curcan, cu ocazia Zilei Recunoştinţei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult