ONU admite că atât Israelul, cât şi Hamas au comis crime de război. „Atrocitățile comise au fost odioase”

62399900

Şeful ONU pentru drepturile omului afirmă că atât Israelul, cât şi Hamas au comis crime de război

 

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat miercuri că au fost comise crime de război atât de către Israel, cât şi de către Hamas în conflictul care a izbucnit în urmă cu o lună, relatează CNN.

„Atrocităţile comise de grupările armate palestiniene pe 7 octombrie au fost odioase, au fost crime de război - la fel ca şi menţinerea continuă a ostaticilor", a declarat Volker Turk aflat la punctul de trecere Rafah din Egipt, la graniţa cu Gaza.

„Pedepsirea colectivă de către Israel a civililor palestinieni este, de asemenea, o crimă de război, la fel ca şi evacuarea forţată ilegală a civililor. Acţiunile unei părţi nu absolvă acţiunile celeilalte părţi", a adăugat el.

Vorbind despre ajutorul umanitar care a fost livrat prin Rafah, Turk a spus: „Linia de salvare a fost subţiată în mod nedrept şi scandalos". El a cerut ca mai mult ajutor umanitar să poată fi livrat în enclavă.

„Fac apel - în regim de urgenţă - ca părţile să convină acum o încetare a focului. Chiar şi în contextul unei ocupaţii de 56 de ani, situaţia este cea mai periculoasă cu care ne-am confruntat pentru oamenii din Gaza, din Israel, din Cisiordania, dar şi la nivel regional", a declarat Turk.

El a explicat că există trei imperative în ceea ce priveşte drepturile omului: „livrarea unui ajutor umanitar suficient în Gaza, eliberarea ostaticilor şi punerea în aplicare a unui sfârşit durabil al ocupaţiei, bazat pe drepturile palestinienilor şi israelienilor la autodeterminare şi pe interesele lor legitime de securitate".

Războiul continuă

Israelul a bombardat fără încetare Gaza ca răspuns la atacul Hamas din sudul Israelului, la 7 octombrie, când au fost ucise 1.400 de persoane. De atunci, bombardamentele israeliene au ucis peste 10.500 de civili, susţin autorităţile din Fâşia Gaza controlată de Hamas.

Israelul a rezistat până acum apelurilor Naţiunilor Unite şi ale G7 pentru o pauză umanitară a ostilităţilor care să atenueze suferinţa din Gaza, spunând că nu va fi de acord cu o încetare a focului până când ostaticii nu vor fi eliberaţi.

În același timp, Hamas spune că nu va înceta lupta atât timp cât Gaza este sub atac.

„Loviturile IDF asupra ţintelor militare sunt supuse dispoziţiilor relevante ale dreptului internaţional, inclusiv luarea de măsuri de precauţie fezabile şi după o evaluare a faptului că daunele accidentale preconizate asupra civililor şi proprietăţilor civile nu sunt excesive în raport cu avantajul militar preconizat în urma atacului", a comentat armata israeliană acuzaţiile de crime de război, potrivit CNN.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Germania interzice benzinăriilor să majoreze preţurile carburanţilor mai mult de o dată pe zi. Amenzi de până la 100.000 euro

Germania a interzis benzinăriilor să majoreze preţurile la pompă de mai mult de o dată pe zi, în contextul în care războiul cu Iranul şi perturbările în aprovizionarea cu petrol au dus la creşterea costurilor, transmite CNBC.

Preşedintele Iranului: Nu este oare adevărat că America s-a angajat în această agresiune influenţată şi manipulată de Israel?

Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a publicat miercuri o scrisoare adresată poporului american în care îi îndeamnă pe cetăţeni să „privească dincolo de retorica politică” şi să-şi reconsidere opinia despre ţara sa, relatează CNN.

Donald Trump s-a adresat naţiunii. Războiul este o „investiţie reală” pentru generaţiile viitoare. Niciun cuvânt despre NATO

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri seară că Statele Unite sunt o forţă militară de neoprit, adăugând că războiul este "o investiţie reală" pentru copiii americani şi generaţiile viitoare, scriu AFP şi Reuters.

Recomandări
Misiunea Artemis 2 a NASA, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în peste 50 de ani, a fost lansată cu succes. VIDEO

Pentru prima dată după mai bine de 5 decenii, NASA a trimis oameni într-o călătorie în jurul Lunii. De la centrul spațial din Florida, misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes. 

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.