Momentul în care un sarcofag egiptean, vechi de 2500 de ani, este deschis LIVE la TV
Duminică în timpul unei emisiuni speciale, difuzate de Discovery Channel, a fost deschis în direct un sarcofag egiptean - evenimentul a fost o adevărată premieră în istoria televiziunii.
Egiptologul Zahi Hawass şi o echipă de specialişti au deschis trei sarcofage sigilate datând din a XXVI-a Dinastie Egipteană.
Unul dintre sarcofage conţinea mumia, aflată în stare bună de conservare, a unui preot influent, înfăşurată în pânză şi decorată cu o imagine aurie a lui Isis, o străveche zeiţă din Egipt.
Alte două sarcofage au fost deschise de echipa de specialişti. Unul dintre acestea conţinea mumia unei femei, decorată cu mărgele albastre, iar în celălalt se afla mumia unui bărbat. Aceasta din urmă a fost găsită într-un mormânt de familie.
Descoperirile au fost prezentate duminică, în direct, de postul Discovery.
De asemenea, în cimitirul aflat în provincia Minya a fost găsit un cap din ceară, o descoperire rară, după cum a precizat Hawass.
Arheologii egipteni au descoperit situl în urmă cu un an şi jumătate, iar operaţiunile de excavare continuă.
''Cred cu tărie că excavările trebuie continuate în acest sit, probabil pentru următorii 50 de ani'', a declarat Hawass pentru Reuters cu o zi înainte de deschiderea sarcofagelor.
Egiptologul se aşteaptă ca în acest sit să fie descoperite şi alte morminte.
În anul 1927, un uriaş sarcofag din calcar a fost descoperit în această zonă şi a fost transportat ulterior la Muzeul Egiptean din Cairo, însă situl a fost dat uitării, a precizat Hawass.
În urmă cu doi ani însă, un căutător neautorizat a fost descoperit pe perimetrul sitului. Acest eveniment i-a alertat pe arheologi şi astfel au început excavările.
Un mormânt datând din urmă cu peste 2.000 de ani a fost dezvăluit vineri de Ministerul egiptean al Antichităţilor din provincia Sohag (Suhaj, centru). O mumie umană şi peste 50 de animale mumificate - şoareci, şoimi şi pisici - au fost găsite în acest loc. Mormântul ar fi aparţinut unui înalt funcţionar al vremii. Mumia soţiei sale nu a fost găsită.
Tot vineri, în aceeaşi provincie, ministrul Antichităţilor, Khaled al-Anany, a deschis, după 80 de ani, o cameră funerară simbolică a lui Osiris, zeul egiptean al morţilor, după ce a fost scăzut nivelul apelor subterane.
Siturile arheologice reprezintă un argument major pentru Egipt în faţa concurenţei altor destinaţii turistice.
Instabilitatea politică şi atacurile au dat o lovitură dură turismului ţării de la revoluţia din 2011. Cu toate acestea, sectorul a înregistrat o îmbunătăţire relativă în ultimii ani.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!