Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lauryn Hill dată în judecată pentru fraudă. Turneul grupului The Fugees se încheie la tribunal

Unul dintre fondatorii trupei The Fugees, Pras Michel, a dat-o marţi în judecată pe vedeta trioului, Lauryn Hill, într-un tribunal civil din Statele Unite, pentru fraudă şi încălcarea contractului.

În plângerea sa depusă la Tribunalul din Manhattan, Pras Michel o acuză pe celebra cântăreaţă că a utilizat în mod abuziv finanţele grupului şi că a preluat unilateral controlul asupra acestuia, în special atunci când a refuzat o ofertă de 5 milioane de dolari pentru a cânta la festivalul american Coachella.

De asemenea, el îi reproşează cântăreţei Lauryn Hill "întârzierile sale cronice" la concerte şi anularea unei părţi a turneului lor, lansat în 2023 în amintirea zilelor de glorie ale trioului din anii '90.

Lauryn Hill, Pras Michel şi Wyclef Jean au avut mare succes cu albumul hip-hop cu tentă reggae "The Score" (1996), care a inclus hituri precum "Killing Me Softly" şi "Fu-Gee-La".

"Lauryn Hill a profitat de situaţia juridică dificilă a lui (Pras) Michel şi l-a manipulat pentru a semna un contract nedrept pentru turneul 'The Fugees 2023'", a declarat avocatul muzicianului.

Citește și
Primărița din Mureș acuzată de fraude cu fonduri europene admite că a greșit, dar „am făcut pentru oameni”
Primărița din Mureș acuzată de fraude cu fonduri europene admite că a greșit, dar precizează: „Am făcut pentru oameni”

Acesta din urmă a fost condamnat în 2023 de un tribunal federal din Washington pentru rolul său într-o campanie ilegală de lobby condusă de un finanţator malaezian aflat în centrul unui vast scandal de corupţie.

Lauryn Hill a denunţat procesul ca fiind "lipsit de fundament" şi "plin de afirmaţii false şi atacuri nejustificate".

"El (Michael Pras) omite în special să spună că a fost plătit în plus pentru ultimul turneu şi că nu a rambursat împrumuturile substanţiale pe care i le-am acordat ca un gest de bunăvoinţă", a declarat celebra artistă într-un comunicat transmis către AFP.

În această toamnă, cântăreaţa va începe un turneu în Europa alături de grupul Ms. Lauryn Hill & the Fugees.

Potrivit avocatului său, Michael Pras nu va participa la aceste concerte. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult