În ce condiții va accepta Ucraina să negocieze pacea cu Rusia. Anunțul venit de la Kiev
„Nimeni nu respinge opțiunea negocierilor, orice război se încheie cu negocieri, dar întrebarea este în ce poziție te așezi la masa negocierilor. Astăzi, negocierile cu Rusia se desfășoară pe câmpul de luptă, iar acesta este singurul tip de negocieri pe care îl înțelege cu adevărat. Dar noi suntem gata să ne așezăm la masă dacă este vorba despre restabilirea completă a integrității teritoriale a Ucrainei. Și articulăm acest lucru foarte clar cu toți partenerii, de asemenea, ei nu exclud posibilitatea unor negocieri”, a transmis Dmitri Kuleba, potrivit Ukrainska Pravda.
Potrivit lui Kuleba, partenerii internaționali au spus că, în present, nu există indicatori care să arate că Rusia este pregătită pentru astfel de negocieri serioase sau că au fost deja create condițiile pentru astfel de tratative.
Ministrul Kuleba a adăugat că, în prezent, Ucraina se străduiește să recucerească fiecare kilometru pătrat din teritoriul său ocupat de trupele Kremlinului.
Când va arăta Rusia un interes serios pentru negocieriÎn același timp, Kuleba a sugerat că „o parte din teritoriul Ucrainei va fi eliberată prin mijloace militare, iar o parte, poate, prin mijloace diplomatice”.
De asemenea, el a precizat că în momentul în care Rusia va da un „semnal serios de disponibilitate pentru negocieri”, atunci atât Ucraina, cât și partenerii săi vor trebui să „analizeze foarte atent de ce a fost trimis acest semnal”.
Kuleba consideră că Rusia va arăta „un interes serios pentru negocieri reale în momentul în care își va da seama și se va împăca cu faptul că poziția sa a slăbit cât se poate de mult, că nu poate păstra nici măcar ceea ce a capturat, că va trebui să stabilizeze brusc situația”.
El a adăugat că nu va fi vorba nici măcar de „salvarea feței", ci de păstrarea a ceea ce vor controla în acel moment.
„Dar atunci apare o întrebare logică: dacă în acest moment vom fi într-o ofensivă de succes și ne vom elibera teritoriile, de ce trebuie să ne înțelegem cu agresorul? Scopul nostru final este eliberarea teritoriilor noastre. Nu suntem în război cu ei pentru a ne așeza și a conveni undeva că vor rămâne aici”, a conchis ministrul de Externe al Ucrainei.
Sursa: pravda.com.ua
Dată publicare: 13-09-2022 12:25