Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic sexual cu minori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit procurorilor, Maxwell ar fi recrutat patru tinere, între anii 1994 şi 2004, care au fost mai apoi abuzate sexual de Epstein.
Britanica a fost găsită vinovată în decembrie, însă instanţa a pronunţat abia acum sentinţa. Scandalul în care a fost implicat Jeffrey Epstein, alături de mai multe persoane din anturajul său, a fost unul dintre cele mai mediatizate din mişcarea MeToo.
Miliardarul Jeffrey Epstein s-a sinucis în 2019 într-o închisoare din Manhattan, înaintea condamnării, o moarte considerată suspectă la vremea aceea.
„Infracţiuni odioase asupra unor copii”Atunci când o judecătoare de la Tribunalul Federal din Manhattan, Alison Nathan, a pronunţat marţi sentinţa pentru infracţiunile sexuale „odioase ale unei prădătoare”, Ghislaine Maxwell şi-a păstrat o expresie impasibilă, relatează Agerpres.
Totuşi, cu puţin timp înainte de a-şi afla sentinţa, fiica magnatului Robert Maxwell, încarcerată la New York deja de doi ani, şi-a exprimat pentru prima dată „compasiunea pentru toate victimele” şi s-a declarat „întristată pentru suferinţa resimţită” de victimele unor infracţiuni sexuale comise între 1994 şi 2004 asupra mai multor adolescente cu vârste de la 14 la 17 ani.
Ghislaine Maxwell a declarat însă că vina principală aparţine fostului ei iubit şi complice Jeffrey Epstein, care s-a sinucis într-o închisoare din New York în august 2019, despre care a spus că era „un manipulator (...) care i-a înşelat pe toţi cei aflaţi în jurul lui”. Judecătoarea Alison Nathan i-a răspuns spunându-i că nu este „pedepsită în locul lui Epstein”, iar procurorul federal Damian Williams a criticat „infracţiunile odioase comise asupra unor copii” şi s-a declarat bucuros că „nimeni nu este mai presus de lege” în Statele Unite.
Pedeapsa pronunţată marţi a fost întâmpinată cu un sentiment de uşurare în rândul victimelor.
Annie Farmer, o femeie de 40 de ani care a relatat în timpul acestui proces la sfârşitul anului 2021 modul în care a devenit, în perioada adolescenţei sale, o victimă a cuplului Maxwell-Epstein, s-a declarat satisfăcută de faptul că „nu este niciodată prea târziu pentru adevăr şi pentru asumarea responsabilităţii”.
O altă victimă, Sarah Ransome, a făcut următoarea declaraţie în faţa reprezentanţilor presei: „Da, Ghislaine trebuie să moară în închisoare”.
„Greşeala vieţii sale”Născută şi crescută într-un mediu extrem de privilegiat din Marea Britanie, Ghislaine Maxwell a declarat în această lună prin intermediul avocaţilor ei că a avut „o copilărie dificilă, traumatizantă” şi că a comis „cea mai gravă eroare” a vieţii sale atunci când a făcut cunoştinţă cu Jeffrey Epstein.
Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein formau un cuplu la începutul anilor 1990 înainte de a deveni colaboratori pe plan profesional şi complici în comiterea unor infracţiuni sexuale timp de aproape 30 de ani.
Magnatul american, care dispunea de influente conexiuni economice şi politice în Statele Unite şi în străinătate, a fost şi el pus sub acuzare pentru agresiuni sexuale şi violuri comise asupra unor minore, însă sinuciderea sa din 2019 a dus la închiderea procesului care îi fusese intentat.
Într-o secţiune distinctă a acestui dosar cu ramificaţii internaţionale, prinţul britanic Andrew, un prieten bun al cuplului Maxwell-Epstein, a încheiat pe 15 februarie un acord - contra sumei de 13 milioane de dolari, potrivit Daily Telegraph - cu americanca Virginia Giuffre, ea însăşi o presupusă victimă a cuplului, care îl acuzase că a agresat-o sexual în 2001, într-o perioadă în care era încă minoră.
Familia regală britanică a evitat astfel un proces civil la New York, care ar fi fost nu doar intens mediatizat, ci şi stânjenitor pentru reputaţia sa.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Jeffrey Epstein , Ghislaine Maxwell , MeToo
Dată publicare: 29-06-2022 13:34