Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dosar: 190 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști. O parte au participat la masacrul din 7 octombrie

Aproape 200 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști Hamas sau ai Jihadului Islamic, iar o parte dintre ei au participat la masacrul de pe 7 octombrie, când au ucis sau răpit oameni, arată un dosar al serviciilor de informații israeliene.

Dosarul serviciilor de informaţii israeliene care a determinat o serie de ţări să oprească fondurile pentru agenţia ONU de ajutorare a palestinienilor (UNRWA) include acuzaţii potrivit cărora unii membri ai personalului au luat parte la răpiri şi omoruri în timpul raidului din 7 octombrie din Israel, care a declanşat războiul din Gaza.

Dosarul de şase pagini, consultat de Reuters, susţine că în jur de 190 de angajaţi ai UNRWA, inclusiv profesori, erau în acelaşi timp militanţi ai Hamas sau ai Jihadului Islamic. Dosarul conţine numele şi fotografiile a 11 dintre aceştia.

La rândul lor, palestinienii au acuzat Israelul că a falsificat informaţiile pentru a păta reputaţia UNRWA. În ceea ce o priveşte, instituţia ONU a anunţat că a concediat deja unii angajaţi şi că investighează acuzaţiile.

Unul dintre cei 11 palestinieni identificaţi, care au şi fotografii în dosarul serviciilor secrete israeliene, este un consilier şcolar acuzat că a oferit asistenţă - nespecificată - fiului său pentru răpirea unei femei în timpul infiltrării Hamas din 7 octombrie 2023, când Israelul spune că 1.200 de persoane au fost ucise şi 253 răpite.

Citește și
hamas
Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

Un altul, un asistent social al UNRWA, este acuzat de implicare - nespecificată - în transferul în Gaza a cadavrului unui soldat israelian ucis şi de coordonarea mişcărilor camioanelor folosite de atacatori şi a livrărilor de arme.

Hamas folosește rețeaua ONU pentru infrastructura sa teroristă

Un al treilea palestinian din dosar este acuzat că a luat parte la un raid în satul israelian de frontieră Beeri, unde 10 la sută dintre locuitori au fost ucişi.

Un al patrulea palestinian este acuzat că a participat la un atac la Reim, locul unde a fost invadată atât o bază militară, cât şi petrecerea de la festivalul unde au murit peste 360 de participanţi.

"Pe baza informaţiilor strânse, a documentelor şi a cărţilor de identitate confiscate în timpul luptelor, este acum posibil să se semnaleze aproximativ 190 de agenţi terorişti Hamas şi ai PIJ (Jihadul Islamic Palestinian) care servesc ca angajaţi ai UNRWA", se arată în dosarul redactat în limba ebraică.

Acesta acuză Hamas de "desfăşurarea metodică şi deliberată a infrastructurii sale teroriste într-o gamă largă de facilităţi şi instalaţii ale ONU", inclusiv în şcoli. Hamas neagă acest lucru.

Doi dintre presupuşii agenţi Hamas citaţi în dosar sunt descrişi ca fiind "eliminaţi" sau ucişi de forţele israeliene. Un al 12-lea palestinian, al cărui nume şi fotografie sunt furnizate, nu ar fi membru al niciunei facţiuni, dar s-ar fi infiltrat în Israel la 7 octombrie.

Pe lista celor 12 bărbaţi se mai află un profesor UNRWA acuzat că s-a înarmat cu o rachetă antitanc, un alt profesor acuzat că a filmat un ostatic şi directorul unui magazin dintr-o şcoală UNRWA acuzat că a deschis o cameră de război pentru Jihadul Islamic.

Dosarul a fost arătat agenţiei Reuters de o sursă care nu poate fi identificată după nume sau naţionalitate. Sursa a declarat că acesta a fost întocmit de serviciile secrete israeliene şi împărtăşit cu Statele Unite, care vineri au suspendat finanţarea UNRWA.

Întrebată în legătură cu dosarul, o purtătoare de cuvânt a UNRWA a declarat că nu poate comenta din cauza anchetei în curs pe care o desfăşoară Naţiunile Unite.

Mai mult de 10 ţări, inclusiv donatori importanţi, precum Statele Unite şi Germania, dar şi România, au întrerupt finanţarea agenţiei, ceea ce este o problemă uriaşă pentru o organizaţie la care mai mult de jumătate din cei 2,3 milioane de palestinieni din Gaza apelează pentru asistenţă zilnică şi care a fost deja greu încercată de războiul Israelului împotriva Hamas din enclavă.

Luni, UNRWA a declarat că nu va putea continua operaţiunile din Gaza şi din întreaga regiune după sfârşitul lunii februarie, dacă nu va fi reluată finanţarea.

UNRWA, înființată în 1948 pentru palestinieni

UNRWA a fost înfiinţată pentru refugiaţii din războiul din 1948, de la înfiinţarea Israelului, din ceea ce fusese Palestina, care fusese controlată de Marea Britanie. De asemenea, agenţia se ocupă de milioane de urmaşi ai refugiaţilor originali din teritoriile palestiniene şi din străinătate. UNRWA are 13.000 de angajaţi în Gaza.

Israelul acuză de mult timp UNRWA că perpetuează conflictul prin descurajarea reinstalării refugiaţilor şi a afirmat uneori că personalul agenţiei a participat la atacuri armate împotriva sa. UNRWA neagă orice greşeală, descriindu-şi rolul ca fiind doar de ajutorare.

Peste 26.000 de persoane au fost ucise în campania militară a Israelului împotriva Hamas în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclavă. În condiţiile în care fluxurile de ajutoare, cum ar fi alimentele şi medicamentele, sunt la un nivel foarte mic faţă de cel de dinaintea conflictului, numărul deceselor cauzate de boli care pot fi prevenite, precum şi riscul de foamete sunt în creştere, spun lucrătorii umanitari.

"Organizaţiile teroriştilor exploatează cu cinism locuitorii din Fâşia Gaza şi organizaţiile internaţionale a căror misiune este de a oferi ajutor şi, în acest fel, cauzează de facto prejudicii locuitorilor", se arată în dosarul întocmit de israelieni.

La sfârşitul săptămânii trecute, şeful ONU, Antonio Guterres, a promis că va trage la răspundere orice angajat implicat în acte "abominabile", dar a implorat ţările să continue să finanţeze UNRWA din motive umanitare.

"Zecile de mii de bărbaţi şi femei care lucrează pentru UNRWA, mulţi dintre ei în unele dintre cele mai periculoase situaţii pentru lucrătorii umanitari, nu ar trebui să fie penalizaţi", a spus el. "Nevoile stringente ale populaţiilor disperate pe care le deservesc trebuie să fie satisfăcute", a pledat Guterres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult